Acasă Anchete jurnalistice zdg// VIDEO// „De doi ani lupt cu o schemă de furt de...

zdg// VIDEO// „De doi ani lupt cu o schemă de furt de la ÎS „Calea Ferată a Moldovei”. Mărturiile unui fost angajat

0

Un fost angajat al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” susține că în cadrul întreprinderii au loc delapidări de bani în proporții mari din cauza „activității frauduloase a casierilor de bilete” de la trenurile suburbane. Potrivit acestuia, doar pe segmentul de cale ferată din regiunea nordică, anual, sunt fraudate peste două milioane de lei, se arată într-un material pe zdg.md. 

Acesta relatează că după ce, în repetate rânduri, a informat conducerea întreprinderii despre schemele de sustragere de bani care au loc în cadrul întreprinderii, au urmat amenințări, după care, în baza unei anchete de serviciu deschise pe numele său, a fost eliberat din funcție. 

Ulterior, numeroasele petiții adresate instituțiilor de stat și organelor de drept în care a relatat despre neregulile depistate, au fost direcționate către Inspectoratul de Poliție Fălești, care însă a încetat examinarea petițiilor. 

Bărbatul susține că instituțiile statului „au ocolit delicat problema”, iar de doi ani, spune că parcă „strigă în deșert și nimeni nu îl aude”.

Din martie 2018, timp de un an, Bujor Popușoi a activat în calitate de inspector superior al Serviciului de Securitate Internă (SI) al ÎS Calea Ferată din Moldova (CFM), fiind responsabil de segmentul de cale ferată din partea de Nord. Bărbatul spune că, în calitate de inspector superior al serviciului SI, era responsabil de monitorizarea activității casierilor de bilete, a revizorilor, a brigăzilor de locomotivă, de primirea, păstrarea, depozitarea și eliberarea motorinei, de respectarea programului de muncă al angajaților, analiza contractelor de dare în locațiune a diferitor spații, dar și de neadmiterea cazurilor de furt şi de prevenirea acestora. 

„Informat despre o schemă de furt de la CFM”

Astfel, spune el, încă din primele luni de activitate, întrucât circula periodic cu trenul, a început a avea bănuieli despre o schemă de furt rezultată din „activitatea frauduloasă a casierilor de bilete din tren”.

„Vedeam mulțimea de oameni care cobora din tren și am început să-mi pun întrebări despre cât constituie venitul de astăzi. Astfel, comparând numărul de oameni coborâți cu sumele de bani care se depuneau de către casierii de bilete în casă, am înțeles că ceva nu e precum ar trebui să fie. Ca om nou în sistem, am început a pune întrebări diferitor persoane cu funcție de răspundere. În scurt timp, angajații întreprinderii m-au informat despre o schemă de furt de la ÎS CFM. Fiind informat și presupunând că, ulterior, pot fi învinuit de lipsă de intervenție, și anume exces de putere, clar lucru, am desfășurat un șir de activități de control pe diferite segmente ale căii ferate”, susține Bujor Popușoi.

În urma controalelor, schema s-ar fi adeverit. Potrivit fostului inspector al SI, pasagerii erau încurajați de casierii din tren să nu achite integral costul biletul, iar ulterior banii, în loc să fie depuși în casele de bilete, erau transmiși către persoane din administrația întreprinderii. 

„Este vorba despre o înțelegere non-verbală dintre casierul de bilete din tren și cetățeanul X, care în legătură cu sărăcia din țară, nu achită întregul cost al biletului, iar casierul de bilete în tren, la rându-i, nu-i eliberează nici lui bilet, nici celui de alături, deoarece majoritatea cetățenilor de mult au înțeles că pot să profite de o astfel de situație de neachitare deplină și având interesul lui personal, tace și nu solicită să-i fie eliberat bilet”, relatează bărbatul.

Bujor Popușoi, fost inspector superior al Serviciului Securitate Internă al ÎS CFM

„Casierul de bilete superior strânge de la fiecare casier câte 5 000 de lei”

Bujor Popușoi susține că, ulterior, a depistat că o parte din veniturile colectate „ajungeau în buzunarul casierilor de bilete”, iar restul banilor erau transmiși casierului superior care, la rândul lui, își păstra o anumită sumă bani, iar o bună parte din sumă era expediată anumitor persoane de la Gara Feroviară Chișinău.

Continuarea materialului îl citiți pe zdg.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.