Acasă Extern Ex-președinte român, urmărit penal pentru infracțiuni contra umanității

Ex-președinte român, urmărit penal pentru infracțiuni contra umanității

0

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, este urmărit penal în Dosarul Mineriadei, iar procurorii i-au adus la cunoștință calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul fostului șef de stat, în prezența avocatului, având în vedere vârsta înaintată și starea precară de sănătate.

„În cauza cunoscută generic sub denumirea „Mineriada din 13-15 iunie 1990”, procurorii militari din cadrul Secției parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Iliescu Ion, la data faptelor președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității”, anunță Parchetul General, într-un comunicat de presă, scrie news.ro.

Fostul președinte a fost informat, vineri dimineață, cu privire la calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul său, în prezența avocatului, având în vedere vârsta înaintată și starea precară de sănătate.

Cu o zi în urmă, Parchetul General a anunțat continuarea urmăririi penale în Dosarul Mineriadei față de Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cosma și generalii Vasile Dobrinoiu și Petre Peter.

Europa Liberă notează că reluarea dosarului Mineriadei are loc după ce, în 2019, instanța a dispus reluarea de la zero a dosarului. Procurorii susțin că, în luna iunie 1990, inculpații au lansat o politică de represiune împotriva populației civile din București, în urma căreia au fost ucise patru persoane, două persoane au fost violate, peste 1.300 de persoane au fost vătămate fizic sau psihic și peste 1.200 de persoane au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate.

Începând cu data de 13 iunie 1990, procurorii susțin că acuzații ar fi pus în practică o acțiune represivă împotriva manifestanților aflați în Piața Universității din București, care cereau, printre altele, ca foștii oficiali comuniști să nu poată participa la noile alegeri democratice.

În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, mai spun procurorii.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.