Acasă Investigații VIDEO // Privilegii ca pentru ai noștri. Consilierii raionali PSRM din Râșcani,...

VIDEO // Privilegii ca pentru ai noștri. Consilierii raionali PSRM din Râșcani, abonați la banul public

0

Unii consilieri raionali din Râșcani desfășoară, pe lângă munca în folosul cetățenilor, și afaceri private, iar firmele acestora sau ale membrilor familiilor lor sunt preferatele autorităților locale. Mai mult, companiile care aparțin unor rude ale aleșilor locali din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova par să fie abonate la haznaua statului. Astfel, în perioada noiembrie 2019-august 2020, patru firme care au tangență cu unii consilieri PSRM au beneficiat de mai bine de patru milioane de lei din partea statului. Este vorba de patru companii: SRL „TURIS-TRANS-OLS”, SRL. „GIMNAST”, SRL „HALA-CATIUȘA” și SRL „OZ.FER-M”, scrie NordNews.

Cu astfel de acuzații vine primarul orașului Râșcani, Victor Bogatico. Potrivit acestuia, autoritățile publice locale organizează tendere „cu noroc”, sau de multe ori neglijează principiul transparenței și concurenței în achizițiile publice. Astfel, câștigătorii pe bandă rulantă ai contractelor de sute de mii sunt chiar consilierii sau rudelele lor.

Mai mulți consilieri socialiști au înregistrat firme pe numele lor, pe numele rudelor și au început să beneficieze de banii alocați de Consiliul Raional primăriilor sau consiliului raional. Am primit informații de la Ministerul Finanțelor cu privire la contractele înregistrate la Trezorerie (Trezoreria Regională Nord pe Bugetul unităţii administrativ-teritoriale Râșcani – notă red.) între instituțiile din raionul Râșcani și unele companii. S-a conturat un tablou foarte interesant în momentul în care, de mijloacele financiare alocate de Consiliul Raional, prin votul consilierilor socialiști, beneficiau aceiași consilieri socialiști. Acționau în felul următor: știind foarte bine că nu pot câștiga (contractele – notă red.) prin organizarea licitațiilor, ei făceau toate contractele de până la 300 mii de lei, cu punerea la dispoziție a unei singure oferte, a declarat Victor Bogatico.

S.R.L. „TURIS-TRANS-OLS”

Potrivit platformei infodebit.md, compania este fondată și administrată de Olesea Ciolac, soția consilierului socialist Vladimir Ciolac. Conform contractelor înregistrate la Trezoreria Regională Nord pe Bugetul unităţii administrativ-teritoriale (BUAT) Râșcani pentru perioada 01.11.2019–18.09.2020 firma a beneficiat de contracte în sumă de 162 mii de lei pentru lucrări de reparație la grădinița din satul Ușurei.

Contactat de jurnaliștii NordNews, Vladimir Ciolac a refuzat să răspundă punctual la întrebări.

De compania „TURIS-TRANS-OLS” mă leagă faptul că o gestionează soția mea, dar e o companie practic falimentată. De ce mă întrebați despre aceste lucruri? Ce, eu sunt administratorul sau fondatorul acestei companii? Dacă aveți întrebări referitor la aceste contracte, adresați-vă directorului firmei sau primăriei cu care au fost ele semnate. Cu ce firme au dorit, cu acelea au și semnat (contractele – notă red.), a spus Vladimir Ciolac.

Conform deciziei Consiliului Raional Râșcani din 25 iunie 2020, grădinița din satul Ușurei, comuna Răcăria, a beneficiat de 162 mii de lei pentru lucrări de reparație. Firma contractată de autoritățile locale este tocmai „TURIS-TRANS-OLS”. Primarul comunei Răcăria spune că a respectat toate normele legale, dar refuză să prezinte vreun act confirmativ, deoarece încă suntem în campanie electorală și nu vrea să aibă probleme.

– Dumneavoastră aveți careva documente? – Bineînțeles că avem. – Ați putea să vă uitați, să ne spuneți… – Acum nu voi face nimic. Scuzați-mă. –A fost organizat un tender? – Da. A fost organizat concursul ofertelor, pentru că acolo era vorba de o sumă mică… – E vorba de 162 de mii de lei. – care nu presupune (ca informația – notă red.) să fie publicată. A fost un simplu concurs prin ofertă de preț. – Câți agenți economici și-au prezentat oferta? – Patru, iar în firma care a câștigat concursul au lucrat locuitori ai comunei noastre. Noi am pus o condiție: ca firma care va câștiga concursul să angajeze constructorii noștri locali, pentru că oamenii nu au de lucru, a precizat Valentina Nadulișneac, primara comunei Răcăria.

SRL „GIMNAST”

Altă firmă care ar fi conectată la banii statului este SRL „GIMNAST”, al cărei fondator și administrator este, conform aceleiași platforme (infodebit.md), Sofia Goncearuc, soția consilierului socialist Grigori Goncearuc. Conform contractelor înregistrate la Trezoreria Regională Nord pe Bugetul unităţii administrativ-teritoriale (BUAT) Râșcani, în perioada 01.11.2019–18.09.2020 firma a beneficiat de contracte în sumă de 397 mii de lei.

Contactat de reporterul NordNews pentru o reacție, Grigori Goncearuc a negat că ar avea vreo atribuție cu SRL „GIMNAST”. Alesul poporului a declarat că l-a acționat în judecată pe primarul de Râșcani, pentru calomnie.

GRIGORI GONGEARUC, consilier raional Râșcani

– Înțeleg în privința la ce mă telefonați. Noi o să discutăm… Eu așa am o propunere, eu am dat în judecată și o să veniți în judecată, iar eu acolo o să vorbesc. Voi o să uitați tot ce se discută. Eu așa nu lăs (nu voi lăsa lucrurile – notă red.). Acela (Victor Bogatico, primar de Râșcani – notă red.) scrie prin facebook, macebook. O să ne întâlnim în judecată, o să vă poftesc, acolo o să auziți totul. – Cu cine vă veți întâlni în judecată?  – Cu Bogatico. Eu nu am nimic cu firma „GIMNAST”, cu „HALA-CATIUȘA”, noi acolo o să discutăm. La revedere! , a declarat Grigori  Gongearuc, consilierul raional Râșcani.

S.R.L „HALA-CATIUȘA” 

Infodebit.md spune că această companie este fondată și administrată de Andrei Fedoreț. Din surse demne de încredere, jurnaliștii NordNews au aflat că administratorul companiei este finul de cununie al consilierului socialist Grigori Goncearuc și cumătrul consilierului PSRM, Vladimir Ciolac. Conform contractelor înregistrate la Trezoreria Regională Nord pe Bugetul unităţii administrativ-teritoriale (BUAT) Râșcani, în perioada 01.11.2019–18.09.2020 firma a beneficiat de contracte în valoare de 2 166 531 de lei (!).

Unul dintre contractele înregistrare la Trezoreria Regională Nord pe Bugetul unităţii administrativ-teritoriale (BUAT) Râșcani, datează la data de 14 august 2020. Acesta presupune că SRL-ul „HALA-CATIUȘA” a prestat servicii de reparație a acoperișului primăriei Braniște în valoare de 250 mii de lei. Vasili Rolinschi, primarul comunei Braniște, care este membru PSRM, a declarat că firma contractată a propus cel mai mic preț dintre cei doi ofertanți.

Nu s-a organizat. Până la trei sute de mii de lei se face fără tender fără licitație.  Agentul economic s-a ales acel care a propus cea mai mică valoare de efectuarea lucrărilor.  A mai fost o propunere de 480 de mii, ofertă pe care n-am acceptat-o, pentru că își ieșeau din balamele, dar o altă ofertă, de 250 de mii de lei. Eu (alegerea – notă red.) n-am făcut-o pe criterii politice, eu am făcut pe criteriul de calitate/timp/preț, a precizat Vasili Rolinschi, primarul comunei Braniște.

SRL „OZ.FER-M”

Tot din informațiile oferite de platforma infodebit.md, compania „OZ.FER-M” este fondată de Ozchelik Ferkhat, soțul consilieri socialiste Marina Ferkhat, care este și administratoarea companiei. Conform contractelor înregistrate la Trezoreria Regională Nord pe Bugetul unităţii administrativ-teritoriale (BUAT) Râșcani, pentru perioada 01.11.2019–18.09.2020 firma a beneficiat de contracte în sumă de 680 mii de lei.

Am sunat-o în repetate rânduri pe Marina Ferkhat. Aleasa poporulul a refuzat să ne ofere vreun comentariu, invocând că nu dispune de timp pentru discuții cu presa.

MARINA OZCHELIK, consilier raional Râșcani

Când va fi judecata, ne vom întâlni și eu vă voi arăta și explica totul. Acum nu am timp să discut cu dumneavoastră. La revedere! , a spus Marina Ozchelik.

Președinte raionului Rîșcani, Vasile Secrieru a declarat pentru NordNews că acei consilieri raionali l-au acționat în judecată pe primarul de Râșcani, Victor Bogatico, pentru acuzații false.

Persoanele care au fost implicate (menționate – notă red.) în live-ul domnului Bogatico au contractat un avocat. Se vor întâlni în judecată cu dumnealui pentru a dezminte toate aceste falsuri. Sunt niște falsuri și nu este nicio ilegalitate privind la cele expuse de domnul primar (Victor Bogatico, primar de Râșcani – notă red.). Poate din incompetenţă sau neştiinţă, dar trebuie să cunoască niște lucruri care sunt exhaustiv expuse în Legea 436 privind administrația publică locală. Regret faptul că unii aleși locali nu cunosc legile de bază de care ar trebui să se conducă, dar se vor întâlni în judecată și vor găsi o soluție corectă și legală în acest sens. În acest sens, după expunerea judecății asupra cazului respectiv, dumneavoastră veți fi informat cu privire la hotărârea în acest sens, a conchis Vasile Secrieru, președintele raionului Râșcani.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.