Un transfer bancar efectuat fără acordul titularului unei semnături mobile a stârnit îngrijorări privind securitatea semnăturilor electronice din Republica Moldova. Guvernul respinge informațiile despre o presupusă compromitere a sistemului și susține că primele verificări tehnice arată că semnătura utilizată în tranzacție este autentică și validă. Circumstanțele în care a fost efectuată operațiunea urmează însă să fie clarificate.
Totul a pornit de la o postare pe Facebook, în care un cetățean a reclamat că o persoană necunoscută ar fi efectuat un transfer între conturile bancare ale Centrului de Asistență Psihopedagogică „Edugenic”, folosind semnătura sa mobilă.
„În noaptea aceasta, la 23:00, cineva a răscolit prin contul bancar al Centrului de Asistență Psihopedagogică „Edugenic”. Bani nu au furat, că nici nu erau mulți, dar i-au transferat între conturile instituției, au semnat cu semnătura mea mobilă, iar eu la ora aia numai la asta nu mă gândeam. Am văzut dimineața că avem o tranzacție dubioasă”, a scris acesta.
PUBLICITATE
Deși autorul și-a șters ulterior postarea, informația a fost distribuită pe rețelele sociale și preluată inclusiv de politicieni.
În urma apariției acestor acuzații, Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) a inițiat o investigație pentru a verifica dacă semnătura electronică a fost compromisă.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, susține că primele rezultate nu confirmă această ipoteză.
„Rezultatele preliminare ale investigației efectuate de Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică arată că informațiile distribuite în spațiul public despre o presupusă compromitere a semnăturii electronice nu corespund adevărului. Prima evaluare tehnică a cazului confirmă că semnătura electronică este autentică și validă, fapt susținut de mai multe date tehnice”, a transmis reprezentantul Guvernului.
Totuși, faptul că semnătura este validă din punct de vedere tehnic nu clarifică, deocamdată, cine a autorizat efectiv tranzacția și în ce condiții a fost utilizată. Aceste aspecte urmează să fie stabilite în cadrul investigației, care va continua în zilele următoare.
Dumitru Ciorici a criticat și persoanele publice care au distribuit acuzațiile înainte de finalizarea verificărilor.
„Este grav că o afirmație fără dovezi, ștearsă chiar de autorul ei, a ajuns să fie răspândită de persoane publice. Și mai grav este că printre acestea se află deputați în Parlamentul Republicii Moldova, aleși care ar trebui să urmărească interesul public, nu să alerge după like-uri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Executivul califică informațiile privind compromiterea semnăturii electronice drept manipulatoare și îndeamnă cetățenii să verifice informațiile înainte de a le distribui.
Deocamdată, autoritățile nu au prezentat public rezultatele complete ale investigației și nici explicații privind modul în care a fost inițiat și autorizat transferul bancar reclamat.

