Guvernul va propune majorarea taxei pe profit aplicate băncilor și instituțiilor financiare, începând cu anul fiscal 2027. Măsura face parte din pachetul de politici fiscale care urmează să fie prezentat joi și supus consultărilor publice.
Potrivit autorităților, taxa pe profit pentru bănci va crește cu 50%, de la 12% la 18%. Executivul estimează că această modificare va aduce aproximativ 600 de milioane de lei suplimentari la bugetul de stat.
Autorul propunerii a declarat că decizia a fost luată în urma unei analize și că își asumă atât beneficiile, cât și riscurile pe care le implică.
„Vom crește taxa cu 50% pentru bănci și instituțiile financiare. Asta nu înseamnă că trebuie să batem din palme. Eu sunt o persoană analitică, mi-am făcut calculele și îmi asum acest lucru. Are și riscuri această propunere, însă la momentul dat cred că acest lucru e important”, a declarat oficialul.
Acesta a precizat că, deși provine din domeniul financiar, consideră că majorarea este justificată în actualul context economic.
„Taxa pe profitul băncilor va crește cu 50%, de la 12% la 18%. E ironic că vin din domeniu, însă am calculat, am cântărit și cred că această taxă e justificată. O vom implementa pentru anul fiscal 2027. Cred că la acest moment plusurile sunt mai mari decât riscurile”, a adăugat acesta.
Întregul pachet de politici fiscale pentru anul 2027 va fi prezentat joi și transmis pentru consultări publice.


