Dan Perciun lansează program național anti-bullying

Redacția SafeNews

Dan Perciun anunță lansarea unui program național de prevenire și intervenție în cazurile de bullying în școli, care va implica peste 2.500 de cadre didactice din 43 de instituții de învățământ.

Ministrul Educației a declarat că programul va fi finanțat integral de stat și are ca obiectiv crearea unui mediu școlar sigur pentru elevi.

„Fiecare copil trebuie să se simtă în siguranță la școală. Este mai mult decât un slogan, este o responsabilitate”, a menționat Dan Perciun.

PUBLICITATE

Potrivit oficialului, profesorii vor fi instruiți să identifice și să gestioneze corect situațiile de bullying, utilizând instrumente clare și eficiente.

În același timp, va fi dezvoltat un model complex de intervenție instituțională, care va fi testat inițial în cinci școli, urmând să fie extins ulterior la nivel național.

Programul este implementat în parteneriat cu Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii.