Acasă Politic Moldovenii se vor putea vaccina și în instituțiile medicale private

Moldovenii se vor putea vaccina și în instituțiile medicale private

0

Cetățenii se vor putea vaccina contra cost împotriva noului coronavirus, în clinicile private, până la sfârșitul lunii aprilie. Declarațiile au fost făcute de către premierul în exercițiu, Aureliu Ciocoi, care a mai declarat că vor fi făcute modificări de ordin juridic în acest sens.

„Până la sfârșitul lunii aprilie va fi deschisă posibilitatea aceasta din punct de vedere juridic, dar nu sunt sigur că până la sfârșitul lunii aprilie agenții economici vor reuși să identifice pe piața internațională loturi disponibile pentru vânzare”, a declarat pemierul în exercițiu.

Ciocoi a mai spus că la Guvern s-au purtat discuții ca agenții economici să poată achiziționa vaccinuri în cazul în care identifică loturi necesare pe piața internațională. Însă, pentru ca acest proces să fie facilitat, Agenția Medicamentului trebuie să înregistreze prețurile de export ale vaccinurilor.

„Același Sputnik-V, la producător costă 5-6 euro per doză, iar prețul de export este însă 9,90. Agenția Medicamentului trebuie să ia în considerație acest cost și taxele ulterioare”, a precizat Aureliu Ciocoi.

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 a fost extinsă pe data de 31 martie curent, pentru contingentele de persoane incluse în etapa a doua de vaccinare, conform Planului Național de Imunizare împotriva COVID-19.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.