Acasă Politic Propunerea PNM pentru a ajuta tinerele familii din R. Moldova

Propunerea PNM pentru a ajuta tinerele familii din R. Moldova

0

Partidul Național Moldovenesc (PNM) a depus la Parlament o inițiativă legislativă care are ca scop modificarea Codului funciar pentru a extinde dreptul de atribuire a terenurilor gratuite către familiile tinere în zonele urbane.

Această propunere vine ca răspuns la preocupările privind limitarea accesului la terenuri pentru construcția de locuințe în mediul urban, în urma modificărilor din Codul funciar ce urmează să intre în vigoare la 7 martie 2025.

În prezent, noul Cod funciar prevede că, începând cu 1 ianuarie 2029, familiile tinere nu vor mai putea obține terenuri gratuite în zonele urbane pentru construcția de locuințe. Acest lucru ar putea afecta negativ generațiile tinere, reducând șansele lor de a-și construi un cămin în orașe și de a contribui la dezvoltarea urbană echilibrată și sustenabilă.

Propunerea Partidului Național Moldovenesc urmărește să modifice articolul 17 alin. (19) din noul Cod funciar pentru a permite autorităților locale să transmită cu titlu gratuit terenuri pentru construcții familiilor tinere atât în zonele rurale, cât și în cele urbane. Acest lucru va permite alocarea unei suprafețe de până la 0,07 hectare per familie în mediul urban și 0,12 hectare în mediul rural, până la epuizarea rezervelor de teren.

„Este esențial să oferim tinerelor familii șansa de a-și construi un viitor în orașe, la fel ca în zonele rurale. Modificarea propusă sprijină dezvoltarea echilibrată a comunităților noastre și promovează oportunități egale pentru cetățeni”, a declarat Dragoș Galbur, liderul Partidului Național Moldovenesc.

PNM face apel la Parlament pentru a sprijini această inițiativă legislativă, subliniind că aprobarea propunerii va aduce beneficii semnificative pe termen lung pentru întreaga societate.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.