Acasă Sport Gigi Becali vrea să scape de salariul lui Aristidis Soiledis și să...

Gigi Becali vrea să scape de salariul lui Aristidis Soiledis și să îl dea afară pe jucătorul grec de la FCSB. „Ăsta mai poate să ne ajute?”

0

Aristidis Soiledis este foarte aproape să fie dat afară de la FCSB, de către Gigi Becali, după ce accidentările și recuperările greoaie l-au transformat într-un etern indisponibil pentru formația antrenată de Toni Petrea. Finanțatorul roș-albaștrilor nu este dispus să-i mai plătească salariul în condițiile în care nu poate ajuta echipa, așa cum a făcut-o în trecut cu Marko Momcilovic.

Marko Momcilovic este unul dintre foștii fotbaliști ai roș-albaștrilor care a eșuat lamentabil la FCSB din cauza accidentărilor. Dar, cu toate acestea Gigi Becali a continuat să îl plătească mai bine de un an la echipă pe jucătorul adus de la Pandurii, acesta aflându-se în recuperare, deși se știa clar că sârbul nu va mai putea să joace niciodată un nivel ridicat la un club cu pretenții de câștigarea campionatului și de participarea în grupele Europa League.

În situația lui Marko Momcilovic se află acum Aristidis Soiledis, iar ProSport a aflat că Gigi Becali nu mai are de gând în plină pandemie să repete situația fostului jucător al roș-albaștrilor și cu fotbalistul grec. Ce s-a întâmplat? Ultima oară când grecul a fost apt cât de cât și a jucat pentru FCSB a fost în iulie, în meciul cu Gaz Metan Mediaș, fiind introdus în teren pentru 9 minute. Aris nu mai evoluase pentru echipa lui Gigi Becali din februarie, în situația în care competiția fotbalistică a și fost oprită în Europa din cauza pandemiei de Covid 19.

Gigi Becali vrea să scape de salariul lui Soiledis și să îl de afară de la FCSB. Meme Stoica a discutat cu jucătorul grec

ProSport a aflat că înainte cu două luni de izbucnirea pandemiei COVID-19 în România, Gigi Becali a decis să activeze opțiunea prelungirii contractului lui Soiledis cu FCSB pentru încă un an. Noua înțelegere semnată de ambele părți intra în vigoare de la 1 iulie 2020, iar fundașul grec urma să primească un salariu de 13.000 de euro pe lună. Însă, din păcate, Aris nu a mai apucat să mai încaseze această sumă de la 1 iulie, după ce Gigi Becali a decis să micșoreze contractele cu 50 la sută pentru următoarele șapte luni din cauza crizei financiare de pe teritoriul țării noastre cauzate de coronavirus.

Gigi Becali este supărat de faptul că îl plătește pe Soiledis de șapte luni, iar acesta nici acum nu este apt de joc

Dar, după ce Soiledis a revenit în România grecul nu a mai fost niciodată apt sută la sută de antrenamente, după ce a acuzat mai mereu probleme medicale la piciorul drept. Dar când se credea că totul este ok, și încerca să se antreneze, totuși fundașul elen își anunța staff-ul că simte în continuare dureri la unul dintre oasele labei piciorului respectiv. La un moment dat, chiar s-a bănuit că Aris se dă lovit și nu mai vrea să intre pe teren, deoarece nimeni din club nu îi mai înțelegea situația medicală.

Dar el a fost trimis ulterior la mai mult controale, iar ProSport a aflat că Gigi Becali s-a săturat de situația acestuia și nu mai este dispus să îi plătească nici măcar 6.500 pe lună fără ca el să joace apt sută la sută medical de mai bine de șapte luni. 

Soiledis ăsta mai poate să joace la noi? Vorbiți cu el și vedeți care este treaba. Eu nu mai țin la echipă jucători care nu pot să joace apți sută la sută de mai bine de șapte luni. Nu îi plătesc degeaba în plină criză de pandemie. Repetăm și cu ăsta cazul Momcilovic?”, le-a spus Becali oamenilor săi din club.

Iar Meme Stoica deja a vorbit cu Soiledis despre situația sa medicală și l-a întrebat pe grec în față dacă simte că mai poate să ajute cu adevărat FCSB. Dacă nu, atunci lucrurile vor lua o întorsătură nefavorabilă pentru acesta, deoarece Gigi Becali nu mai vrea să îl țină la echipă.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.