Acasă Anticipate 2021 DOC // CEC „nu are timp” pentru implementarea recomandărilor Maiei Sandu privind...

DOC // CEC „nu are timp” pentru implementarea recomandărilor Maiei Sandu privind combaterea banilor negri în alegeri

0

Comisia Electorală Centrală a anunțat Președinția că este, la moment, „antrenată primordial în realizarea operațiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate”, motiv pentru care își exprimă „indisponibilitatea de moment în vederea constituirii grupului de lucru” care să identifice riscurile, să depisteze și să investigheze acțiunile de finanțare ilegală a campaniilor concurenților electorali. Un răspuns în acest sens a fost expediat zilele trecute consilierului prezidențial în domeniul apărării și securității naționale, Ana Revenco.

Astfel, CEC propune revenirea la subiectul respectiv după totalizarea și confirmarea rezultatelor scrutinului parlamentar din 11 iulie 2021.

Amintim că la data de 28 mai a avut loc ședința Consiliului Suprem de Securitate, la care au fost puse în discuție riscurile de corupție în procesul de finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale. Ca urmare, CSS a decis să recomande Comisiei Electorale Centrale să creeze, pe perioada campaniei electorale, un grup de lucru format din reprezentanți ai Procuraturii Generale, SIS, SPCSB, MAI, ANI, alte instituții relevante, care să identifice riscurile, să depisteze și să investigheze acțiunile de finanțare ilegală a campaniilor concurenților electorali.

deschide.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.