Blocul „Împreună” a depus la CEC actele de înregistrare pentru prezidențiale

Redacția SafeNews

Reprezentanții Blocului politic „Împreună”, format Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, Liga Orașelor și Comunelor și Partidul Schimbării, au depus astăzi , 12 august, la Comisia Electorală Centrală actele, solicitând înregistrarea pentru alegerile prezidențiale.

La CEC a fost și Octavian Țîcu, care urmează să candideze la funcția de președinte din partea blocului, scrie ipn.md.

Decizia cu privire la înregistrare urmează să fie adoptată în ședință publică, iar termenul prevăzut este de cinci zile de la data primirii actelor.

PUBLICITATE

Primirea documentelor pentru înregistrarea blocurilor electorale în scopul desemnării candidaților la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova are loc în perioada 22 iulie-25 august.

Recepționarea documentelor pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de președinte al Republicii Moldova va avea loc în perioada 21-31 august.