Autoritățile de la Chișinău trebuie să interzică locuitorilor din regiunea transnistreană să voteze la alegerile organizate pe malul drept al Nistrului. Declarația a fost făcută de către fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, în cadrul unui interviu. Drept argument, Tănase susține că nu toate partidele care concurează în alegeri au acces să facă agitație electorală în regiune, dar și pentru că organul electoral moldovenesc nu poate organiza alegerile în stânga Nistrului.
Mai mult, Tănase susține că „noi trebuie să blocăm posibilitatea de a vota până în momentul când întreaga Transnistrie nu va fi permis să fie parte a sistemului electoral moldovenesc, când toate partidele o să poată să meargă în toate localitățile să-și exprime programul, ca oamenii să știe pentru cine votează”.
Amintim că la scrutinele din ultimii ani, mii de alegători transnistreni au fost transportați la secțiile de votare pentru a vota partidele pro-rusești contra unor sume de bani. Pentru alegerile parlamentare anticipate, CEC a majorat de la 42 la 44 numărul secțiilor de votare pentru alegătorii transnistreni. Majorarea este nejustificată, deoarece niciuna din secțiile de votare deschise pentru transnistreni la scrutinele precedente nu și-a atins capacitatea maximă.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.