De ani buni, Andrian Mardare, duce faima Republicii Moldova în întreaga lume. Prin calificarea recentă la Jocurile Olimpice, atletul, care evoluează în proba de aruncare a suliței, a demonstrat încă o dată că prin muncă și pasiune poți obține tot ce îți dorești. Andrian a știut încă din copilărie că își va dedica viața sportului. În satul Nemțeni, unde s-a născut, băiatul arunca pietrele deasupra unui iaz, la distanța de peste 100 de metri, transmite SafeNews.md cu referire la Publika.md.
„Copilăria mea a fost în sat. Ca orice copil de la sat, am fost trezit la 4 dimineața, să muncesc. Au fost greutăți, dar dragostea față de sport mi-a inspirat-o domnul Valeriu Lungu. Chiar sunt sigur de asta. Iar dragostea față de suliță devine, din an în an, tot mai mare, deoarece ea zboară tot mai departe și mai departe.”
De 12 ani, Andrian Mardare este antrenat de Valeriu Lungu, care i-a devenit, practic, al doilea tată. Acesta își amintește foarte bine de ziua în care l-a cunoscut pe sportiv.
„Eram la lucrul meu al doilea și m-a sunat președintele federației. Mi-a spus: Valeriu, este un băiețel, aruncă departe. Du-te până la stadionul Dinamo, deoarece cred că e un talent mare. Sunt foarte mulțumit că președintele federației, Anatol Balan, m-a sunat atunci. Cred că așa a vrut Domnul. Este un talent de nivel mondial, iar mulți antrenori din toată lumea au recunoscut că Andrian are har de la Dumnezeu.”
De-a lungul anilor, Andrian a înregistrat rezultate impresionante la turnee internaționale: a câștigat medalii de aur la mai multe ediții a Universiadei Mondiale, la Cupa Europei pentru sportivii sub 23 de ani, dar și campionatul țărilor balcanice, medalie de argint la Cupa Europei între seniori, „bronz” la Campionatul Mondial de juniori și Campionatul European Under 23.
Pe parcurs, atletul a stabilit 12 recorduri naționale. Chiar și așa, el este convins că cele mai mari victorii abia urmează.
„Pentru a arăta rezultate în sportul mare, trebuie să ai o bază, care vine de la juniori, din tineret. Deja am ajuns la categoria de seniori și aici deja sunt alte reguli de joc. Aruncarea suliței este așa un sport, în care după 25 de ani se deschis puterile reale ale organismului, potențialul lui real.”
Drumul spre glorie este, însă, mai greu decât pare să fie la prima vedere. De doi ani, Andrian Mardare nu mai primește bursa de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, atât de necesară pentru pregătirile pentru competiții. Mai mult, atletul se antrenează la Sala Polivalentă și pe stadionul din apropierea ei, unde condițiile sunt modeste.
„Măcar un reprezentant al ministerului să vină o dată pe stadion să vadă ce e aici. Eu deja sunt din 2009 aici și niciodată nu a fost un reprezentant al ministerului să vadă în ce condiții ne antrenăm. Nu trebuie să ne facă arene olimpice. Măcar într-un an ceva, în altul – încă ceva.”
În timpul apropiat, Andrian Mardare va participa la 5 turnee, după care va pleca la Olimpiada de la Tokyo. Aceasta se va desfășura între 23 iulie și 8 august.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.