Acasă Investigații VIDEO// Moșierul din satul președintelui

VIDEO// Moșierul din satul președintelui

0

Alexandr Dodon, proprietarul hotelului „Prezident” din Chișinău și consăteanul președintelui Igor Dodon, a inițiat o afacere în agricultură în satul său de baștină – Sadova, raionul Călărași. Acesta își edifică afacerea la marginea de sud-est a satului, pe locul unor livezi plantate în perioada sovietică. Odată cu desființarea colhozurilor, livezile au ajuns, parcelate, în posesia sătenilor, sub forma unor cote-părți. În ultimele luni, Alexandr Dodon încearcă să consolideze aceste terenuri, cumpărându-le de la localnici. Unii sadoveni spun însă că acesta ar face presiuni asupra celor care nu vor să-i vândă terenurile, dar evită să vorbească deschis despre acest lucru, motivând că le-ar fi frică. „Nu se fac niciun fel de presiuni”, afirmă Alexandr Dodon.

„Acum câțiva ani, domnul Alexandru Dodon (nu fratele președintelui), proprietarul renumitului hotel Prezident, a început a cumpăra/arenda pământuri în satul Sadova. Mai întâi, el a „arendat” iazul din sat cu ideea inițială de a-l reabilita și a amenaja locul pentru populația satului. După o perioadă, iazul a fost îngrădit, accesul spre iaz și drumurile adiacente a fost interzis. Au fost construite căsuțe de odihnă. Mai târziu, el a început a cumpăra pământurile adiacente casei sale părintești, deseori folosind metode ilegale. De exemplu, unui bărbat, care nu a dorit să-i vândă casa, aceasta i-a fost dărâmată când acesta era plecat. Omul a murit de atac de cord, la puțin timp după ce a aflat de această veste.

Acum A. Dodon a început să acapareze terenurile adiacente iazului. Se zvoneşte că el dorește să „unească” casa lui cu iazul, ceea ce înseamnă aproape 25% din satul vechi. Și în acest caz el folosește metode ilegale. Celor care nu vor să-i vândă pământurile, li se taie copacii/livezile/viile și li se spune să vină să-și ia lemnele de pe propriul teren. Rog să ajutați oamenii din Sadova să-și recupereze/păstreze moșiile pe care le au de-o viață”, se spunea într-un mesaj venit pe adresa redacției la sfârșitul lunii martie. Expeditorul, însă, a solicitat să-i păstrăm anonimatul. 

Vineri, 17 aprilie, echipa ZdG a ajuns la Sadova. Am discutat cu localnici, autorități, dar și cu muncitorii care scot copacii și pregătesc terenul pentru o nouă plantație.

Satul Sadova, din raionul Călărași, se află la 50km de Chișinău și are o populație de aproximativ 2 200 de locuitori, conform datelor recensământului din 2014

Frica generală a sătenilor

Majoritatea localnicilor pe care i-am întâlnit pe ulițele satului refuză să vorbească sau vorbesc în șoaptă, atunci când sunt întrebați despre terenurile cumpărate de Alexandr Dodon. Deși nu puteau să ne spună exact ce ar putea păți, mai mulți sadoveni ne-au spus că „se tem” să vorbească despre modul în care Alexandr Dodon a reușit să convingă atât de mulți proprietari să-i cedeze terenurile.

Discutând cu localnicii, aflăm despre mai multe cazuri și nume ale unor oameni care nu și-ar fi dorit să vândă cotele de pământ, dar ar fi fost puși în fața faptului împlinit, fiind nevoiți, într-un final, să renunțe la terenul arabil, la via sau livada, bunuri pe care le dețin de mai mulți ani de la desființarea colhozurilor.

Așa am aflat că, chiar în ajunul vizitei noastre la Sadova, lucrătorii angajați de Alexandr Dodon au tăiat toți copacii de pe proprietatea unei femei originare din sat, fără a avea vreo înțelegere sau acordul acesteia. Contactată telefonic, Raisa Cozma, o pensionară care acum locuiește la Călărași, dar care a moștenit 32 de ari la Sadova, pe care cândva se afla casa părinților săi, ne-a confirmat spusele localnicilor și ne-a explicat cum putem ajunge la terenul ei proaspăt defrișat.

În ultimele luni dealul de la marginea satului a fost curățat de copaci, vii, arbuști. Mai multe utilaje lucrau și în ziua în care ZdG a fost la Sadova

Terenul defrișat „din greșeală”

Ajunși la fața locului, pe o colină de la poalele pădurii de unde se vede ca-n palmă tot satul, suntem întâmpinați de unul dintre muncitorii aflați în zonă. S-a prezentat ca fiind Gheorghe, nepot al lui Alexandr Dodon. Acesta spune că pomii de pe terenul Raisei Cozma ar fi fost tăiați „din greșeală”.

„S-au cumpărat două terenuri aici, mai la deal de dânsa. Omul cu care noi am vorbit e în Israel și când ne-a explicat, am crezut că tot terenul e al acestor două persoane”, afirmă Gheorghe, adăugând că „terenul rămâne al femeii. Dacă o să vrea, o să-l vândă. Dacă n-o să vrea, n-o să-l vândă. S-a făcut vreun rău că i s-a făcut curat? Aici nu erau copaci, erau tufari”.

L-am rugat pe Gheorghe să ne facă legătura cu Alexandr Dodon, pentru a discuta despre procurarea terenurilor de la săteni. După ce a vorbit cu acesta preț de câteva minute la telefon, Gheorghe ne-a spus că Alexandr Dodon este ocupat și că nu poate vorbi cu noi. Nici numărul de telefon al omului de afaceri nu a vrut să ni-l dea. Într-un moment al discuției, deși nu a fost întrebat, interlocutorul a ținut să precizeze că Alexandr Dodon, cel care cumpără terenurile de la săteni, nu este rudă sau prieten cu președintele Igor Dodon, originar din același sat și care are un frate tot  Alexandru.

Despre problema terenurilor de la marginea satului l-am întrebat și pe Nicolae Racoviță, inginer cadastral la Primăria Sadova. Acesta afirmă că la Primărie nu au ajuns alte plângeri legate de eventuale abuzuri sau presiuni făcute asupra sătenilor pentru a vinde terenurile, decât cea a Raisei Cozma.

„Domnul Dodon este sadovean de baștină și vrea să facă investiții în agricultură. Ca să facă investiții în agricultură, ajunge la un numitor comun cu persoanele, ca să consolideze terenul. Care vinde, care schimbă, care… La noi la primărie plângeri nu au fost, cu excepția celei a dnei Raisa Cozma. Dumneaei de baștină este din sat, dar locuiește de mulți ani la Călărași. Și iată la casa lor părintească, alături de dânsa, avea teren și nepotul ei. El, dându-i terenul lui Alexandru Dodon, n-a arătat drept hatul și acolo s-au tăiat niște schini (spini –n.r.), s-a făcut curățenie pe terenul ei, că era… Eu am fost anunțat, am fost la fața locului cu poliția, am stabilit hotarele. Ei au ajuns la un numitor comun că doamna își ia pământul, își ia lemnele și gata. Alte plângeri nu am avut”, afirmă inginerul cadastral.

Acesta ne-a mai informat că oamenii lui Alexandr Dodon fac defrișările mai mult în baza unor înțelegeri verbale cu proprietarii terenurilor, deoarece sătenii dispun doar de titluri de autentificare a dreptului deținătorului de teren și nu pot vinde terenurile, înainte de a le înregistra la Cadastru. 

Vedere de pe dealul de la marginea satului, unde Alexandr Dodon a procurat mai multe terenuri

„Lui tata nu i-a luat terenul ăsta nici măcar colhozul, dar tu acum mă alungi”

Raisa Cozma, cu care ne-am întâlnit ulterior la Călărași, spune că a aflat despre lucrările de pe terenul ei de la o rudă din sat.

„Am sunat la inginerul cadastral și zic: ce-i acolo, ce-i cu terenul meu? Dar el zice: tanti Raisa, eu știu ce-i acolo, dar eu nu pot să fac nimic, numai singură adresează-te la poliție. Pe 5 aprilie, am sunat la 112, am explicat situația, am spus că eu sunt la vârsta de pensie și nu am dreptul să mă duc acolo. Ei au spus că trimit polițistul de sector. Le-am spus să ia inginerul cadastral, că el știe. Inginerul cadastral, cu o zi mai devreme, a fost acolo și a văzut că erau deja tăiați toți copacii. L-au luat și pe cumnatul meu și s-au dus. Au văzut că erau tăiați toți copacii, lemnul era pus deoparte. Mă sună cumnatul și zice: – Ce să fac? Zic: – Dar toți copacii îs tăiați? Că erau vreo 40 de copaci. Nuci și ce a mai fost acolo. Am zis că nu știu ce să fac și lasă măcar cumnatul să ia lemnele, măcar cu atâta să rămânem, dar terenul nu-l vând. Am documente de proprietate și lasă-l să rămână că am copii și poate acolo o să punem din nou niște copăcei, dacă au tăiat… Pe 7 aprilie, când a fost cumnatul acolo, seara, l-a sunat pe dânsul și-i spune: – Transmite-i ei că mai mult de 500 de lei eu nu-i dau. L-a speriat, el toată noaptea nu a dormit”, afirmă femeia.

Raisa Cozma, originară din Sadova, proprietară a unui teren

„Peste câteva zile, m-a sunat (Alexandr Dodon, n.r.) și zice: – Dar nu vrei să vinzi? Zic: – Nu, nu vreau. Eu te știu că tu la mai mulți le-ai făcut rău, dar te rog mai caută că mai sunt terenuri, nu-i numai al meu. Și deja eu cu dânsul am vorbit bine, nici el pe mine nu m-a insultat sau ceva. Așa am înțeles că, chipurile, n-o să se atingă de pământ. Eu încă l-am întrebat: – De ce ai tăiat? „Eu nu am știut al cui e pământul”. Dar zic: – Cum așa? Voi întâi trebuia să mergeți la primărie, să vedeți ale cui sunt terenurile, să înștiințați omul. Ca atare, tu încă nu ai proprietate pe aceste terenuri, tu trebuia să plătești omului, să faci contract de vânzare-cumpărare și apoi să tai copacii. Așa-i? – Da, așa-i! – Atunci de ce nu faci așa? Și el îmi spune că lui 240 de oameni i-au dat terenurile, dar numai eu sunt contra. Eu zic: – Eu nu-s contra, eu îs stăpână pe terenul moștenit de la părinți. Eu acolo m-am născut, acolo am trăit și-i zic că lui tata nu i-a luat terenul ăsta nici măcar colhozul, că el acolo avea casă și l-au lăsat cu 50 de ari. Pe timpul sovietic nu l-au alungat de acolo, dar tu acum mă alungi. Asta vorbă am avut cu dânsul”, mai povestește Raisa Cozma, decisă să nu vândă pământul moștenit de la părinți.

Terenul și rămășițele casei părintești a Raisei Cozma

„Mă tem și de umbra mea”

Discuțiile ulterioare cu alți sadoveni care au pământ în zona pe care a pus ochiul Alexandr Dodon sau care i-au vândut deja acestuia terenuri confirmă senzația de teamă pe care am întâlnit-o la săteni în timpul vizitei noastre la Sadova.

„Noi vrem dreptate, dar ne temem. Avem și noi niște pământ acolo și mâine-poimâine poate să vină să-l ia și pe al nostru. Lumea se teme, spune că el vrea să ia toată bucata ceea de sat. Vă spun că e o frică foarte mare în sat. Un om de acolo a decedat din cauza lui. El lucra la Chișinău o „sutcă” (24 de ore – n.r.) și trei era acasă și tot nu a dat acordul ca să vândă casa și, când a venit într-o zi de la Chișinău, casa lui era demolată deja. Apoi o altă persoană avea pământ de la părinții ei, dar așa a fost că nu l-a trecut după dânsa după decesul părinților. Ea se ducea, îl lucra, nu s-a gândit că… Și când acum s-a dus la primărie și s-au uitat – ea documente n-are. Nu i-a plătit nimic, iar pământul i l-a luat. Și ăsta nu e primul caz, mai sunt foarte mulți oameni în situația asta. O femeie bătrână de aproape 80 de ani tot așa nu avea documente și i-au tăiat copacii, i-au dus lemnele acasă, dar bani i-au spus că-i vor da când va face documentele”, povestește o sadoveancă.

„O altă doamnă avea vreo 20 de ari de nuci tineri, care dădeau roadă de vreo 7-8 ani. Dumneaei toată viața n-a lucrat și spunea că nucii aceștia îi vor aduce un venit la pensie. Dumnealui (Alexandr Dodon, n.r.) i-a tăiat livada întreagă. El nu te întreabă dacă vrei tu sau nu vrei, lui îi trebuie pământul. Ea s-a jeluit, dar n-a avut cui. La început dădea câte o mie de lei pe ar, dar acum la bătrâni le dă câte 500 de lei. Dar acolo e pământ lângă sat, chiar în sat aproape, nu e pe deal undeva să coste 450-500 de lei. Mai pe scurt, dacă vrei – iei banii, dacă nu – oricum ai să rămâi cu nimic”, mai spune femeia, care a solicitat să nu-i facem public numele.

Întrebată cum a fost convinsă să vândă pământul și dacă este mulțumită de această tranzacție, o altă localnică ne-a spus, scurt, că „eu mai degrabă nu vreau nimic că mă tem și de umbra mea prin ce am trecut. Tare mă tem. Te pune să scrii că, iacac, ai dat, că-i lângă persoana dată din jos, persoana cutare din sus. Știe el cum să… Multă lume a avut de suferit și suferă încă”, ne-a spus femeia încercând să încheie cât mai repede discuția la acest subiect.

Alexandr Dodon: „Nu se fac niciun fel de presiuni”

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 756-alexandr-dodon.jpg
Alexandr Dodon

Despre eventuale presiuni asupra sătenilor:„Ei singuri se apropie și îmi vând pământul. Eu nici nu am vrut să cumpăr atâta pământ. Dacă vreți să fiți obiectiv, organizați toți oamenii care au vândut pământul și în afară de mulțumesc n-o să spună nimeni nimic. Nu se fac niciun fel de presiuni. Ați fost în sat și ați văzut foarte bine că nu se fac presiuni. Dacă eu cumpăram de la aproape 200 de oameni, vă dați seama că vuia țara dacă făceam presiuni. Spuneți că toți se tem? Dar de ce se tem? Ce, eu am… În primul rând, nu eu duc tratative. Sunt foarte puțini cu care eu am vorbit personal. A vorbit colegul meu de clasă, a vorbit nepotul meu, oameni din sat. Jumătate din ei sau poate și mai mulți singuri s-au apropiat că vor să vândă, că era pârloagă acolo. 10% maximum dacă era lucrat”.

Despre persoana a cărei casă ar fi fost demolată: „Dvs. îmi dați numele unei persoane care deja e moartă, da? Nu-mi dau seama, nici nu-l cunosc. Sunt 150 de oameni aproximativ care au vândut terenurile. Ei sunt toți vii, în sat. Duceți-vă la fiecare și o să vedeți că toți sunt mulțumiți. Eu m-am născut la Sadova și vreau să investesc niște bani în satul meu. Pe cineva îl deranjează asta? Pe cine? Dați-mi numele”.

Despre cazul Raisei Cozma: „Doamna Raisa a apărut după ce nepotul ei a vândut pământul. Eu am vorbit cu ea personal, nu are nicio pretenție. Dacă ea o să vrea să vândă – eu am să cumpăr, dacă n-o să vrea să vândă – nu am să cumpăr. Nu am niciun fel de presiuni. Arată-mi persoana care spune că eu l-am presat și atunci eu pot să vă înțeleg”.

Iazul luat în arendă și casa din lemn „cu destinație agricolă” de pe mal

Alexandr Dodon a început să cumpere terenuri la Sadova, în special în preajma casei sale părintești, încă în anii 2012-2013. În acea perioadă, mai multe bunuri imobile au fost înscrise pe numele lui Nichita Dodon, fiul lui Alexandr Dodon, care atunci avea 10 ani.

În toamna anului 2019, pe când avea 16 ani, Nichita Dodon a intrat în vizorul presei, după ce pe internet au apărut imagini video cu un grup de tineri, printre care și Nichita, care conduceau cu viteză excesivă o mașină de lux pe străzile Chișinăului și trăgeau în aer focuri dintr-un pistol. Alte bunuri imobile din zonă au fost înregistrate la Cadastru pe numele Tatianei Pîrțac, soția lui Alexandr Dodon.

Anterior, Alexandr Dodon luase în arendă și un teren de peste 2 ha pe care se întinde un lac.

Lacul și o parte din terenurile lui Alexandr Dodon au fost îngrădite. decembrie 2019

Pe malul lacului Alexandr Dodon deține alte două terenuri, formate în urma comasării câtorva terenuri mai mici, cu suprafața totală de aproape 4 hectare. Pe unul dintre acestea este construită o casă din lemn, cu suprafața de 167 mp și câteva foișoare de vară.

Casa din lemn construită pe malul lacului arendat de Alexandr Dodon

Deoarece terenurile nu sunt destinate construcțiilor, având statutul de terenuri agricole, căsuța de odihnă de pe malul lacului este înregistrată la Cadastru ca fiind „construcție agricolă, agroindustrială”. „Toate construcțiile sunt conform legii, nu e încălcat nimic. Mi s-au dat toate actele necesare”, ne-a spus Alexandr Dodon, când l-am întrebat despre casa din lemn construită pe terenul cu destinație agricolă.

ZdG a scris, la sfârșit de 2019, că și familia președintelui Igor Dodon a achiziționat, în ultimii ani, zeci de terenuri agricole la Sadova. Acestea sunt însă amplasate în altă margine de sat, la intrarea în localitate. La început de 2020, o parte din acele terenuri au trecut de pe numele mamei președintelui, Galina Dodon, în portofoliul firmei „Agrofactory”, fondată de un alt Alexandru Dodon – fratele lui Igor Dodon. Anterior, deși a admis că se cunosc, fiind din același sat, președintele a declarat că nu este rudă cu Alexandr Dodon, proprietarul hotelului „Prezident”.

zdg.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.