Pacienții internați în stare gravă la Terapie Intensivă, în urma infectării cu Covid-19, își iau rămas bun de la cei dragi prin intermediul apelurilor video. Se întâmplă în mai multe spitale din Statele Unite ale Americii, notează CNN.
Mai multe fotografii au fost postate pe Twitter, iar în una dintre ele se pot vedea dispozitivele pregătite pentru pacienţii Covid de la terapie intensivă. După apariția pozelor în mediul online, mai mulți americani au decis să doneze spitalelor tablete, mai scrie sursa citată.
These are iPad stations being prepared for virtual ICU end of life visits by a palliative care doc I know. Jesus. pic.twitter.com/lIgbg0FhaL
— i cant drive, n95 (@roto_tudor) December 3, 2020
Unitățile medicale au început să achiziționeze astfel de dispozitive încă din primăvară, tabletele având la început rolul de a ajuta pacienţii să păstreze legătura cu familiile lor. Medicii au considerat că vizitele la spital sunt un risc inutil, mai ales pentru familiile ai căror membri se află la ATI. Deși s-ar fi echipat la fel ca medicii, riscul era mult prea mare, au spus reprezentanții spitalelor.
Însă, pandemia de Covid-19 a luat amploare în Statele Unite, una dintre cele mai afectate țări din lume. S-au înregistrat 213.875 de cazuri noi de îmbolnăvire și alte 2.254 de decese, sâmbătă. De peste o lună, SUA raportează peste 100.000 de cazuri în fiecare zi, iar în ultimele 4 zile a fost depășit și pragul de 200.000. Mai mult, Statele Unite au înregistrat un nou milion de cazuri în numai 5 zile.
În total, țara înregistrează 14.581.337 de cazuri, cel mai ridicat bilanț de pe întreg globul. Și bilanțul total al deceselor este cel mai ridicat – 281.186 de americani au murit până acum din cauza Covid-19.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.