Ca urmare a războiului din Ucraina, populația Republicii Moldova a crescut cu 4%, iar în acest sens va trebui să adaptăm școlile, spitalele și alte instituții.
Despre aceasta a anunțat vicepremierul Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, în cadrul unei conferințe de presă.
De la începutul conflictului armat din Ucraina, teritoriul Republicii Moldova a fost traversat de peste 300.000 de refugiați ucraineni, dintre care 1/3 se află încă în țara noastră. Majoritatea refugiaților sunt găzduiți în casele oamenilor, a specificat Nicu Popescu.
Conferința de presă a fost susținută în comun cu Annalena Baerbock, ministra Afacerilor Externe a Germaniei. Aceasta a spus că Germania găzduiește peste 110.000 de refugiați ucraineni, deși nu are graniță directă cu Ucraina.
În același timp, Germania va prelua alți 2.500 de refugiați ucraineni care se află în prezent pe teritoriul Republicii Moldova.


