Fostul deputat PD Vladimir Andronachi, a fost surprins, astăzi, în Grecia, la terasa unui local de agrement. Eschivându-se de a se preda justiției din Republica Moldova, Andronachi a fugit din țară și, potrivit unor surse publice, s-a stabilit la București, unde și-a procurat un imobil luxos, transmite SafeNews.md cu referire la Mesaj.md.
Reamintim că magistrații au eliberat pe numele lui Andronachi mandat de arestare în contumacie, cu anunțarea lui în căutare internațională. Acesta este un apropiat al fostului lider al PD, Vladimir Plahotniuc. Soția și juristul lui Vladimir Andronachi sunt cercetați în libertate, se arată într-un comunicat emis de Procuratura Generală.
Pe 23 septembrie 2021, Procuratura Anticorupție și SIS au efectuat mai multe percheziții într-un episod vizând dosarul ”frauda bancară”. Procurorii au descoperit fapte de spălare de bani de către mai multe grupuri criminale organizate, fiind sustrași aproximativ 32 de milioane de lei de la Banca de Economii, sub falsul pretext al unei pretinse investiții efectuate la respectiva instituție financiar-bancară.
Potrivit probatoriului, acțiunile infracționale ale celor trei au culminat la etapa finală a fraudei bancare, adică în intervalul 24-27 noiembrie 2014.
Ca măsură asiguratorie, Procuratura Anticorupție a aplicat sechestru pe bunurile persoanelor vizate.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.