Vasile Lozan, proprietarul unui micobuz care presta servicii de transport de pasageri pe ruta Suruceni – Chișinău, a rămas fără surse de existență după ce la 17 ianuarie mașina i-a fost accidentată de către Diana Țurcan, consultant superior în Parlament, fiica ex-președintelui Curții Constituționale, Vladimir Țurcan. Lozan spune că o companie de asigurări urma să-i plătească prejudiciile, însă până acum aceasta nu a întreprins nimic. Bărbatul a depus o sesizare pe Harta Corupției.
Potrivit lui Lozan, Diana Țurcan și-a recunoscut vina și a fost amendată cu 900 de lei, iar despăgubirea urma să fie achitată de compania de asigurări Moldova-Astrovaz, cu care șoferița semnase un contract de răspundere civilă în caz de accident.
Vasile Lozan ne-a mai comunicat că a comandat din cont propriu o expertiză independentă și s-a constatat că pentru reparația microbuzului sunt necesare 64 de mii de lei, bani pe care nu îi are.
Solicitată de reporterii Anticoruptie.md, Diana Țurcan susține că cei de la compania Moldova-Astrovaz i-au dat asigurări că prejudiciile vor fi achitate.
Eduard Maican, director pentru dezvoltare și vânzări al Companiei Moldova-Astrovaz, a declarat că de obicei compania achită prejudiciul în termen de o lună de la evaluare.
sursa: anticorupție.md
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.