Acasă Anchete jurnalistice Covid-19// Noi detalii în cazul Judecătoriei Buiucani, unde o angajată a fost...

Covid-19// Noi detalii în cazul Judecătoriei Buiucani, unde o angajată a fost infectată cu coronavirus

1

În dimineața zilei de luni, 6 aprilie, angajații Judecătoriei Chișinău, cu sediul Buiucani, s-au prezentat la serviciu așa cum prevede regulamentul potrivit căruia bugetarii s-au reîntors de astăzi la muncă.

Contactat telefonic, președintele instanței Dorin Dulghieru, a precizat pentru SafeNews.md că angajații s-au prezentat astăzi la muncă, însă a fost adoptată o nouă hotărâre.

Începând de astăzi, angajații Judecătoriei Buiucani vor activa doar pe dosarele penale care necesită implicare de urgență, cum ar fi prelungirea măsurilor preventive, a menționat Dorin Dulghieru.

Se întâmplă după ce conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a emis o dispozție cu privire la activitatea instanțelor judecătorești în perioada stării de urgență.

Întrebat despre măsurile întreprinse în privința instanței judecătorești, angajata căreia a fost testată pozitiv cu Covid-19, membrul CSM Victor Micu, a precizat pentru SafeNews.md că de fapt cea care trebuie să i-a măsurile de rigoare în privința instituției cu pricina ar trebuie să fie Comisia pentru Situații Excepționale.

După mai multe încercări, SafeNews.md nu a reușit să obțină poziția în acest sens a Comisiei pentru Situații Excepționale.

Președintele instanței, Dorin Dulghieru a declarat că în calitate de conducător al instituției, a întreprins acțiuni ce i-au stat în puteri pentru a-și putea proteja angajații.

Am scos ieri personalul tehnic și am dispus dezinfectarea suplimentară a sediului instanței. Totuși personalul nu dispune de pregătirea necesară pentru profilaxia răspândirii infecției. Ceea ce a depins de mine, am făcut, a declarat Dulghieru.

Vezi mai multe detalii: EXCLUSIV// O angajată din cadrul Judecătoriei Chișinău, cu sediul Buiucani, testată cu Covid-19

SafeNews.md amintește că angajații din sistemul public au revenit de astăzi la muncă după o săptămână liberă declarată de autorități pentru a stopa răspândirea infecției cu COVID-19. Deși numărul cazurilor de infecție s-a majorat în ultimele zile, autoritățile nu au decis pelungirea acestei perioade libere pentru bugetari.

Până astăzi, 6 aprilie, în țară au fost înregistrate 864 cazuri de infecție cu COVID-19.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.