VIDEO | Patru persoane, printre care trei minori, reținute într-o schemă de escrocherie. Două victime au pierdut peste 720.000 de lei

Redacția SafeNews

Polițiștii din Bălți, în comun cu procurorii, au destructurat o grupare criminală specializată în escrocherii prin metoda „angajaților instituțiilor statului”. În cadrul investigațiilor au fost documentate două cazuri de fraudă, iar alte două tentative de înșelăciune au fost prevenite.

Potrivit oamenilor legii, în urma escrocheriilor, două persoane, în vârstă de 50 și 66 de ani, au fost prejudiciate cu peste 720.000 de lei.

În acest dosar au fost reținuți în flagrant patru suspecți, un cetățean ucrainean de 19 ani și trei minori de 16 ani. Aceștia sunt bănuiți că aveau rolul de curieri în cadrul grupării.

PUBLICITATE

Anchetatorii spun că victimele erau contactate telefonic de persoane care se prezentau drept reprezentanți ai unor instituții ale statului. Sub pretextul că sunt implicate într-o anchetă și că banii trebuie verificați, acestea erau convinse să transmită sume importante de bani.

Ulterior, suspecții ridicau banii de la victime și îi transmiteau organizatorilor schemei, în schimbul unor recompense financiare.

Pe aceste cazuri au fost inițiate cauze penale pentru escrocherie și tentativă de escrocherie în proporții deosebit de mari. Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea grupării.