Un bărbat de 32 de ani a fost prins de către oamenii legii chiar în momentul în care încerca să ascundă droguri pe o stradă din capitală. Activitatea acestuia a fost documentată timp de câtva săptămâni.
Potrivit informației, acesta se ocupa cu dobândirea drogurilor, împachetarea și vânzarea acestora pe teritoriul capitalei.
În perioada documentării, forţele de ordine au acumulat probe concludente în acest sens, iar pe data de 11 octombrie curent, au reținut suspectul pe str. Macilor. Acesta intenționa să pună în circulație droguri de tip ”PVP”.
Astfel, urmare a percheziţiilor corporale, a garajul și domiciliul acestuia, au fost depistate şi ridicate mai multe pachețele în care se afla o substanță sub formă de praf și bulgăre de culoare albă, în cantitate de 40 gr., cântare pentru cantități mici, telefoane mobile și carduri bancare.
În cazul în care i-ar fi reușit comercializarea drogurilor, suspectul ar fi obținut un profit de 50.000 de lei.
Drogurile au fost ridicate, sigilate și expediate la CTJ al IGP pentru efectuarea expertizelor de rigoare.
Bărbatul se află în arest preventiv pentru 30 de zile, iar conform legislației penale în vigoare, acesta riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
În continuare se întreprind acţiuni speciale de investigaţii și de urmărire penală în vederea documentării tuturor circumstanțelor.

