Acasă Economic VIDEO// Fermierii, după ședința cu Bolea: La un numitor comun nu prea...

VIDEO// Fermierii, după ședința cu Bolea: La un numitor comun nu prea am ajuns

0

Reprezentanții agricultorilor au avut, astăzi, o nouă ședință de lucru cu ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, dar și cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Ministerului Economiei, Inspectoratului Fiscal și ai Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).

Și fermierii, și ministrul s-au arătat mulțumiți de felul în care au decurs discuțiile de această dată, dar spun că mai este mult de lucru, pentru a se ajunge la o finalitate și a ajuta sectorul agricol să iasă din impas, scrie Unimedia

„La un numitor comun e departe de spus că am ajuns. Astăzi am avut o discuție cu reprezentanții Ministerului Finanțelor, Ministerului Economiei, Inspectoratului Fiscal și ODA. S-a discutat în mare parte despre creditul care trebuie să fie cu un plafon de până la 2 milioane pentru mjloace circulante agricultorilor aflați în dificultate. Urmează mâine să avem o ședință cu reprezentanții băncilor, să vedem dacă ei acceptă propunerile, poate au unele impedimente, să mergem exact cum s-a mers pe creditul de 500 de mii, să accepte toate punctele și să vedem cât de repede se poate implementa acest mecanism, ca agricultorii să primească acești bani de la băncile comerciale și să-i bage în economia națională, în așa fel ca beneficiarul final să fie tot Bugetul de stat. S-a discutat despre rambursarea TVA necondiționat, s-a pus accent pe compensațiile de la UE, să fie deblocați cât mai rapid acești bani și să vină spre agricultură, dar și spre sectorul real al economiei”, a declarat agricultorul Sergiu Stefanco, după ședință. 

Întrebat dacă tractoarele vor rămâne pe trasee, pentru a continua protestul, Stefanco a spus: „Urmează să facem o ședință scurtă, să vedem ce o să decidem împreună cu agricultorii, pentru că nu decid eu. Dar presiunea este destul de mare, se întinde și noi mizăm foarte mult pe faptul că această comisie va fi lucrativă, nu ca cele de până acum. Interesul major este să suplinim Bugetul de stat și supraviețuirea agricultorilor, nu să scoatem bani de la stat”.

„Noi am insistat să beneficieze absolut toți fermierii care sunt clasificați în micro și mici, inclusiv domeniul zootehnic, al legumiculturii, pomiculturii, cerealier, toate domeniile care au nevoie de finanțare, pentru că au fost 2 ani destul de dificili și este important să se facă infuzie de bani în agricultură. Prin ODA s-a propus să fie garantate de stat aceste credite, pentru că agricultorii nu mai au ce gaja”, a adăugat fermierul.

„Urmează să discutăm cu colegii din teritoriu. Sunt anumite rezultate, suntem conștienți că ele nu se fac într-o zi două. Astfel de discuții aparent constructive nu au fost de când mă știu eu. Dacă se dorește, se face. Păcat că pentru unii colegi e mult prea târziu și cineva va răspunde pentru asta, dar sperăm să-i putem salva pe ceilalți și să pornim roata economieiidința cu proiectul deja elaborat de ODA și vedem ce spun băncile. Tot mâine, domnul ministru ne va prezenta acea scrisoare care va merge la Bruxelles, pentru rezolvarea anumitor probleme în domeniul agricol. Cineva dintre agricultori la fel va ajunge la Bruxelles, va fi delegat prin delegație oficială, personal vom duce scrisoarea încolo”, a precizat un alt fermier prezent la ședință, Serghei Ivanov.

La rândul său, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, s-a arătat mulțumit de modul în care au decurs discuțiile astăzi: „Am avut o ședință lucrativă, s-au trasat niște obiective pentru fiecare instituție a statului, inclusiv Ministerul Finanțelor. ODA urmează să transmită așa-numitele proiecte cu necesități băncilor, apoi, dacă se va reuși, este programată pe mâine o altă ședință. Urmează să ne întâlnim și cu  Ministerul Finanțelor, și cu Ministerul Economiei, pentru că vorbim în primul rând despre antreprenori mici și mijlocii, IMM-uri. Se funcționează la cel mai înalt nivel, pentru a soluționa problemele agricultorilor”.

Referitor la scrisoarea care urmează să fie expediată la Bruxelles, Bolea a menționat: „Scrisoarea nu o arunci pe geam, ea trebuie alcătuită, tradusă. Eu am mai fost o dată la Bruxelles și am informat. Despre sume și alte lucruri trebuie să vorbesc la nivel de Guvern, acum vorbesc despre descrierea situației”.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.