Acasă Dosare de rezonanță VIDEO// Dosarul Metalferos: Procurorii confirmă „episodul Vladimir Plahotniuc”// ZdG

VIDEO// Dosarul Metalferos: Procurorii confirmă „episodul Vladimir Plahotniuc”// ZdG

0

Procurorii confirmă informațiile prezentate de ZdG despre faptul că Vladimir Plahotniuc, fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova, a fost beneficiar direct sau indirect la mai multe companii offshore care au obținut zeci de milioane de dolari de pe urma unor contracte cu Metalferos, societate pe acțiuni în care statul deține pachetul majoritar și care a fost scoasă recent la privatizare. 

Luni, 3 august, la câteva zile după publicarea în ZdG a articolului „Dosarul Metalferos: Episodul Vladimir Plahotniuc”, Procuratura Generală (PG), în comun cu ofițeri din cadrul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), dar și ofițeri ai Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI (SPIA), au descins la Inspectoratul Național de Investigații (INI) al IGP, unde au efectuat mai multe percheziții. În consecință, au fost reținuți patru ofițeri ai Direcției Investigarea Fraudelor Economice, dar și alte 12 persoane care ar fi făcut parte dintr-o grupare criminală, condusă de Vladimir Plahotniuc. 

Comunicat PG: 16 persoane au fost reținute

„31 de percheziții au fost realizate la sediile firmelor-căpușe și intermediare din jurul companiei Metalferos, prin care erau achiziționate metalele, iar banii lichefiați, dar și la sediul INI. În consecință, 16 persoane au fost reținute, printre care 4 polițiști din cadrul Direcției Investigare a Fraudelor Economice a INI. De asemenea, au fost ridicate mai multe obiecte și acte, relevante pentru această cauză penală. Măsurile întreprinse au fost condiționate de rezultatele obținute în urma unui șir de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații, analiza unui spectru larg de documentație financiară și juridică, pentru viitor fiind preconizate și alte acțiuni de urmărire penală care vor viza și alte persoane implicate în fraudarea companiei”, se menționează într-un comunicat de presă al PG.

Miercuri, 5 august, instituția a anunțat că celor 16 persoane le-a înaintat învinuirea pentru escrocherie și spălare de bani, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari, în interesul unei organizații criminale.

„Fiind audiați de procurori, învinuiții, printre care și patru polițiști, nu și-au recunoscut vina”, transmite PG.

Procurorii au depus în instanța de judecată demersuri, solicitând aplicarea, în privința tuturor persoanelor învinuite, a măsurii preventive – arestul preventiv pentru 30 de zile, urmând ca magistrații să se pronunțe pe parcursul zilei de miercuri, 5 august.

Cu o zi mai devreme, la 3 august, portalul SafeNews.md a publicat o ordonanță de reținere din acest dosar. În document se regăsesc mai multe elemente din cadrul cauzei penale, dar și firme offshore despre care ZdG a scris săptămâna trecută că sunt afiliate lui Vladimir Plahotniuc. 

Cele patru identități ale lui Plahotniuc

Ordonanța, semnată de procurorul Vladislav Căruceru, dezvăluie mai multe date despre implicarea lui Vladimir Plahotniuc, fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM), direct, sau prin intermediari, în schemele care au delapidat Metalferos în ultimul deceniu. În ordonanță se menționează că, începând cu anul 2012, Vladimir Plahotniuc, care mai are și alte trei identități: Plakhotnyuc Vladimir, Novac Vladislav sau Ulinici Vladimir ar fi creat și condus o organizație criminală prin intermediul cetățeanului Iurie Cecan și a fostului director al Metalferos, Alexei Țîmbrovski. Procurorii susțin că au stabilit implicarea în această „organizație criminală” a zeci de persoane care „influențau activitatea economică a Metalferos” prin intermediul mai multor companii și tranzacții. 

Procurorii susțin că Metalferos, pentru achiziționarea unei tone de metal feros, în loc de procurarea acestuia direct de la colectorii de metale, făcea transferuri bancare pe conturile agenților economici conduși direct sau indirect de către conducătorii „grupărilor criminale”, plătind aproximativ 260 de dolari, în dependență de prețul stabilit de bursa de valori, pentru o tonă. Din suma de 260 de dolari, 250 de dolari erau redirecționați pe contul altor agenți economici care erau conduși, la fel, direct sau indirect, de membrii „grupului criminal”. 

260 de dolari pentru o tonă de metale transferați de Metalferos, însă doar 150 de dolari utilizați pentru cumpărarea metalului

Ulterior, cei 250 de dolari erau extrași în numerar, în baza unor acte fictive de achiziție a metalelor de la persoane fizice, majoritatea domiciliate în regiunea transnistreană. În continuare, din cei 250 de dolari extrași din cont, 150 de dolari erau transmiși colectorilor de metale, preț care constituia suma reală achitată persoanelor fizice pentru metalele feroase cumpărate. Procurorii precizează în ordonanță că cei 100 de dolari rămași de la fiecare tonă de metal cumpărată erau transmiși conducătorilor grupărilor criminale, iar ulterior ajungeau la factorii de decizie ai Metalferos, iar apoi, prin intermediul lui Iurie Cecan, la conducătorul organizației criminale. 

Totodată, procurorii au stabilit că supravegherea asupra nedevierii prețului dictat era asigurată de mai multe persoane prin culegerea ilegală a informațiilor despre familiile colectorilor de metale. Totodată, dacă se constatau devieri de la prețul dictat, colaboratorii MAI, reținuți în acest dosar, Marcel Caminschi, Veaceslav Cara, Andrei Ghidirimschi și Pavel Lungu, interveneau pentru inițierea abuzivă a unor procese contravenționale, sau, după caz, pentru sesizarea organelor de urmărire penală în vederea inițierii anchetelor sau proceselor penale în cadrul cărora cei care nu se supuneau regulilor erau intimidați prin efectuarea perchezițiilor, cu sau fără tragerea la răspundere.  

Schema de la exportul metalelor, descrisă de ZdG, confirmată de procurori

În aceeași ordonanță se mai menționează că Vladimir Plahotniuc ar fi organizat, printr-o altă grupare criminală, o schemă și la exportul metalelor feroase și neferoase prin intermediul unor companii nerezidente al căror beneficiar era. Procurorii au confirmat informațiile prezentate anterior de ZdG despre firmele „Metoil Trading” LLP și „Metoil Trading” FZE, prin intermediul cărora se exportau metalele în Turcia, Germania, Austria sau Olanda. Totodată, procurorii au mai stabilit că în schemă erau implicate și alte companii nerezidente printre care firma „Florsilk Limited”, înregistrată în Elveția. 

„În baza unor contracte fictive, semnate între reprezentanții Metalferos și companiile nerezidente, acestea procurau metal de la Metalferos la un preț redus, iar apoi efectuau revânzarea lui către beneficiarii finali, la prețuri mai mari cu aproximativ 22%”, scrie în ordonanța procurorilor. Ulterior, diferența de bani, așa cum ZdG a scris săptămâna trecută, era transferată în alte companii offshore controlate direct sau indirect de către Vladimir Plahotniuc: „Innotube” SRL, „Steel Marketing” LTD sau „Rowallan Overseas”.

Procurorii menționează în ordonanță, așa cum ZdG stabilea anterior, că Ion Axentii, cel care a reprezentat compania „Metoil Trading” LTD, figurează ca și fondator la firma „Prodmezel-Exim”, administrată în anii 2002-2005 de către deputatul democrat, Vladimir Andronachi. Deși urmele alesului poporului pot fi găsite și la alte companii implicate în schemele de la Metalferos, procurorii au refuzat să menționeze dacă Andronachi are sau nu o calitate procesuală în această cauză penală. 

Descinderile procurorilor, la câteva zile după articolul ZdG

ZdG a scris joi, 30 iulie, că Vladimir Plahotniuc, fostul președinte al PDM, anunțat în căutare de organele de drept de la Chișinău, a avut drept de semnătură sau a fost beneficiar la cel puțin trei companii care au profitat în ultimii ani, direct sau indirect, de zeci de milioane de dolari de pe urma unor contracte cu Metalferos, societate pe acțiuni în care statul deține pachetul majoritar.

Banii intrau în conturile companiilor afiliate lui Plahotniuc, inclusiv pe când acesta deținea funcții publice, doar că și banii, și firmele nu se regăseau în declarațiile de avere și interese ale fostului politician. 

Organele de drept dețin aceleași documente pe care ZdG le-a analizat. Dar, de mai bine de opt luni, dosarul penal în care sunt examinate aceste circumstanțe, care duc și spre urmele unui deputat din actuala coaliție majoritară din Parlament, rămâne pe masa procurorilor. 

ZdG a solicitat, anterior, un comentariu de la Vladimir Plahotniuc pe marginea acestui dosar. Fostul lider de partid și deputat nu a răspuns încă la întrebările adresate. Vladimir Plahotniuc a părăsit R. Moldova în iunie 2019, în aceeași zi în care PDM, formațiune pe care o conducea, a cedat guvernarea. Agenția Proprietății Publice a anunțat că pachetul majoritar de acțiuni deținut de stat la Metalferos va fi vândut în perioada 17-21 august în cadrul unei licitații cu strigare.

sursa: ZdG.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.