Acasă Istorii din spatele culisei VIDEO// Dezvăluirile unui medic din Soroca: Avem medici infectați fără simptome. Unii...

VIDEO// Dezvăluirile unui medic din Soroca: Avem medici infectați fără simptome. Unii solicită, dar nu sunt testați

0

O parte din medicii din Soroca depistați cu COVID-19 nu aveau simptome în momentul în care le-au fost prelevate probele, iar în anumite cazuri acestea lipsesc și astăzi, relatează cotidianul.md. De asemenea, în spitalul unde aproape 90 de operatori sanitari sunt infectați, deocamdată nu tot personalul medical a fost testat, chiar dacă unii medici solicită asta, dezvăluie medicul de la Soroca Mihai Mîțu.

Mihai Mîțu a declarat miercuri, în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la Jurnal TV, că nici el nu a fost testat, dar că nici nu a solicitat acest lucru, întrucât nu are simptome.

„O parte din colegi solicită (să li se facă teste, n.a.) și vreau să vă spun că atunci când au fost efectuate la 45 de colaboratori medicali, 28 au fost depistați pozitiv. Intuiesc că în caz dacă s-ar mai face astfel de testări, am avea rezultate grave. Avem o parte din colegi care au fost depistați pozitiv, deși nu prezintă nici acum simptome clinice”, a declarat Mihai Mîțu.

Medicul a mai spus că au fost două decese în perioada 20 martie, la persoane cu simptome de COVID-19, dar care nu au fost testate și se bănuiește că focarul ar fi izbucnit de acolo.

Au fost două cazuri de deces care până la urmă au rămas o enigmă. Și aici trebuie să înțelegem cum au fost gestionate aceste cazuri. Planează suspiciunea că anume cazurile date au reprezentat declanșarea focarului”, a mai spus Mîțu.

El s-a mai arătat convins că primul caz de coronavirus în Republica Moldova nu este cel raportat la 7 martie, când o doamnă s-a întors cu un zbor de la Milano, ci că și înainte au mai fost cazuri.

„Cred că în gestionarea acelor cazuri s-a mers pe filiera a fost sau nu a fost contact cu persoane ce s-au întors de peste hotare. Și aici a fost o greșeală admisă. Apoi a fost o modalitate a noastră de a raporta, de a ne teme de a spune lucrurilor pe nume, care țin de competența altor organe care ar trebui să se expună”, a semnalat medicul.

Vorbind despre instructajul personalului privind COVID-19, Mîțu a spus că acesta a fost demarat abia „după ce a fost depistată problema”.

„La nivel de spital, prudența și vigilența au fost lipsă. A fost tradiția noastră, de a ne face cruce după ce fulgeră afară. Astăzi cei din linia întâi sunt echipați. Acum o săptămână însă era o situație critică. Spitalul nu era în rândul spitalelor strategice, probabil din aceste considerente nu a fost spitalul pregătit în măsură deplină. Intuiesc că și acum nu suntem dotați pentru a face față cerințelor de lungă durată”, a declarat Mihai Mîțu.

Medicul de la Soroca a ținut să precizeze că, în opinia sa, 90% din medicii infectați au luat virusul de la pacienți sau de la membri ai familiilor, tot medici, care au interacționat în spitale cu persoane infectate.

„Este dureros când colegii își permit să vină cu astfel de acuzații. Lucrătorii medicali au nevoie de motivare și încurajare și nici într-un caz de umilirea pe care și-o permit acei demnitari care afirmă că majoritatea lucrătorilor medicali infectați au fost infectați unde doriți, numai nu la locul lor de muncă”, a completat medicul Mihai Mîțu.

Potrivit unor date oferite de Ministerul Sănătății la 8 aprilie, la Soroca în prezent sunt internați cu COVID-19, 46 angajați ai instituției spitalicești și 42 din asistența medicală urgentă.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.