Andrian Candu, liderul „Pro Moldova” a votat la alegerile parlamentare anticipate 2021. Acesta spune că prin votul dat astăzi, oamenii investesc în viitor și a îndemnat cetățenii să voteze „cu cap”.
Totuși, Candu susține că nu simte că după alegeri vor fi schimbări, iar „dezamăgirile vor fi mari după atâta așteptare”.
Astăzi, 11 iulie, în Republica Moldova au loc alegeri parlamentare anticipate. La urne sunt așteptați peste 3 milioane de votanți, în Registrul de Stat al Alegătorilor fiind înscriși 3 282 837 de cetățeni cu drept de vot. Secțiile de votare vor fi deschise de la ora 7.00 până la 21.00.
Pentru validarea rezultatelor alegerilor este necesară participarea la scrutin a 1/3 din numărul de persoane înscrise în listele electorale.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.