Acasă Anticipate 2021 ULTIMA ORĂ! Mai multe secții de votare pentru diaspora. Cu câte secții...

ULTIMA ORĂ! Mai multe secții de votare pentru diaspora. Cu câte secții de votare a fost majorat

0

Comisia Electorală Centrală și-a revizuit hotărârea din 5 iunie 2021 și a decis majorarea numărului secțiilor de votare pentru alegătorii din străinătate. Astfel, în urma ședinței de astăzi s-a decis deschiderea a 146 de secții de votare în străinătate, ci nu 139 așa cum s-a anunțat anterior. Propunerea inițială fusese ca numărul să fie suplimentat cu cel puțin 51 de secții de vot. Hotărârea a fost adoptată cu puțin timp în urmă.

În acest sens, s-a propus deschiderea secțiilor suplimentare în Germania (+3 secții), Marea Britanie (+3 secții), Franța (+2 secții), Italia (+1 secție). Totodată, s-a renunțat la o secție din Atena (Grecia), dar și cea din Oradea (România).

De precizat că unii membri au declarat că aceste secții de votare în continuare nu sunt suficiente pentru necesitățile alegătorilor.

Amintim că, în ședința de ieri, membrii Comisiei Electorale Centrale au amânat dezbaterea proiectului de Hotărâre care prevede modificarea anexei la hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 4966 din 5 iunie 2021 „Cu privire la constituirea secțiilor de votare în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021”.

La ședință s-au prezentat doar șase membri din nouă. Astfel, Veaceaslav Agrigoroaie, Vasile Gafton și Andrei Volentir au absentat de la ședință

Amintim că, Comisia Electorală Centrală a adoptat pe 5 iunie decizia privind numărul secțiilor de votare pentru diasporă. Astfel, în afara hotarelor R. Moldova, pentru alegerile anticipate din 11 iulie vor fi deschise doar 139 secții de votare, așa cum a fost la alegerile prezidențiale din 2020. Asupra numărului 139 a insistat secretarul general al CEC-ului, fostul socialist Maxim Lebedinschi, chiar dacă Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a cerut 191 de secții de votare.

Deși proiectul inițial presupunea deschiderea a 162 secții de votare, propunerea nu a fost agreată, Lebedinschi argumentând că trebuie păstrat numărul de 139 de secții de votare așa cum a fost la algerile prezidențiale. Lebedinschi a insistat pe această cifră chiar dacă colegii săi i-au reamintit că la alegerile prezidențiale mulți cetățeni din diasporă nu au reușit să-și exercite dreptul la vot din cauza numărului mare de alegători și din motiv că la multe secții au fost epuizate buletinele de vot. 

În schimb, Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis în cadrul aceleiași ședințe organizarea a 44 secții de votare pentru alegătorii din regiunea transnistreană, ceea ce reprezintă cu două unități mai mult decât la algerile prezidențiale din 2020.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.