Acasă Politic ULTIMA ORĂ! În prag de alegeri, mai mulți consilieri socialiști anunță că...

ULTIMA ORĂ! În prag de alegeri, mai mulți consilieri socialiști anunță că PĂRĂSESC partidul: „Nu suntem de acord cu acțiunile discutate pe malul iazului de la Brăviceni”

1

Membrii organizației teritoriale a socialiștilor din Ialoveni au anunțat că părăsesc Partidul Socialiștilor (PSRM). Membrii PSRM susțin că viziunile și deciziile luate în interiorul partidului nu-i mai reprezintă.

„Noi, membrii organizației teritoriale Ialoveni a Partidului Socialist declarăm că părăsim PSRM. Au trecut trei săptămâni de când colegii noștri, 18 membri la număr și persoane cheie, care au stat la baza existenței acestei organizații teritoriale, au părăsit PSRM. Nu tolerăm viziunile de ultimă oră și toate acele apărute în presă în ultima perioadă – coaliția cu partidul lui Șor, care este secretizată pe viitor și divizarea blocului. Nu suntem de acord cu acțiunile discutate pe malul iazului de la Brăviceni. Am luptat contra regimului oligarhic, am luptat pentru o viață mai bună, pentru ce mulți din noi au avut de pătimit. Declarăm că părăsim PSRM căci acest partid nu ne mai reprezintă și nu mai avem încredere în cei care îl conduc”, se arată în declarație.

Amintim că, mai mulți deputați ai Partidului Socialiștilor și lideri ai organizațiilor teritoriale s-au adunat pe malul iazul din satul Brăviceni, raionul Orhei, care ar aparține deputatului socialist, Mihai Paciu. Printre cei prezenți la eveniment a fost și liderul socialiștilor, Igor Dodon.

La începutul lunii iunie 2021, mai mulți membri ai organizației teritoriale Ialoveni a PSRM au anunțat că părăsesc partidul. Motivul ar fi fost dezacordul hotărât față de ultimul an din cadrul PSRM, inclusiv crearea blocului electoral cu Partidul Comuniștilor.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.