Acasă Sport Tenismena Johanna Konta și-a încheiat cariera la 30 de ani

Tenismena Johanna Konta și-a încheiat cariera la 30 de ani

0

Tenismena Johanna Konta şi-a încheiat cariera la vârsta de doar 30 de ani. Anunţul a fost făcut pe site-ul oficial al WTA, iar sportiva britanică a oferit o scurtă declaraţie. Ea a menţionat că a ajuns la concluzia că cea mai bună soluție la moment e să renunțe la sportul care a făcut-o celebră.

În ultimii doi ani, tenismena a avut mari probleme, suferind din cauza unei accidentări la genunchi.

Din acest motiv, Konta nu a putut să revină la cel mai înalt nivel. Britanica a ajuns până pe locul 113 în clasamentul WTA.

De-a lungul carierei, jucătoarea a câştigat patru trofee la competiţiile WTA, iar la turneele de Mare Şlem a acces de trei ori în semifinale.

Perioada de glorie a Joannei Konta a fost în 2017, atunci când a ajuns până pe locul patru în clasamentul mondial.

Sportiva este născută în Australia, la Sydney, dar a ales să reprezinte Marea Britanie, începând din 2008.

Konta a fost pregătită de antrenori renumiţi, precum Wim Fissette, Michael Joyce și Thomas Hogstedt. De-a lungul timpului, Johanna a câştigat 10 milioane de dolari din tenis.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.