Fostul deputat român, Cristian Rizea, condamnat peste Prut pentru trafic de influență și spălare de bani, nu va putea candida la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Se întâmplă după ce magistrații Curții Supreme de Justiție au declarat inadmisibilă contestația depusă de Rizea și Partidul NOI. Ei au solicitat anularea hotărârii CEC prin care Cristian Rizea nu a fost acceptat în calitate de candidat la funcția de deputat pe listele formațiunii, transmite SafeNews.md cu referire la Tv6.md.
Instituția și-a motivat decizia prin faptul că acesta nu deține cetățenia Republicii Moldova. Fostul parlamentar român califică decizia drept ilegală.
Cristian Rizea a obținut cetățenia țării noastre, care însă i-a fost retrasă de fostul președinte Igor Dodon, fiind acuzat de fals în declarații. El a fost reţinut în Republica Moldova, la începutul lunii noiembrie, anul trecut, iar în luna mai a fost eliberat, după ce i-a expirat termenul la care o persoană poate fi reținută până să fie extrădată.
Potrivit presei de peste Prut, Rizea a fugit în Moldova în 2018, după ce a fost condamnat în România la aproape 5 ani de închisoare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.
In RM penalii se pling de incalcarea Constitutiei , iar asta se mai vrea zi parlamentar. Le e bine penalklor in RM