Acasă Anticipate 2021 Promo-LEX: Peste 450 de incidente, înregistrate în ziua alegerilor

Promo-LEX: Peste 450 de incidente, înregistrate în ziua alegerilor

0

Misiunea de Observare Promo-LEX prezintă informația privind incidentele raportate în ziua alegerilor de către cei 881 observatori pe termen scurt (OTS), care au monitorizat procesul electoral atât în secțiile de votare din țară, cât și în cele de peste hotare. Astfel, sunt prezentate principalele constatări cu privire la deschiderea și închiderea secțiilor de votare (SV), votarea pe parcursul zilei alegerilor, statistica incidentelor semnalate de observatori, precum și o analiză a rezultatelor numărării rapide a voturilor realizată de către MO Promo-LEX.

Pe parcursul zilei alegerilor, până la ora 22.30, au fost recepționate de la OTS un număr de 538 de semnalări, dintre care 459 au fost calificate drept incidente de către echipa centrală a Misiunii de Observare Promo-LEX. Comparativ cu scrutinul prezidențial din toamna anului 2020, numărul incidentelor din ziua alegerilor parlamentare a fost în scădere nesemnificativă (turul I cu (-22) și Turul II cu (- 40) incidente).

Pe parcursul zilei alegerilor, în secțiile observate, votarea în general a fost organizată eficient. În același timp, procesul de filmare a operațiunilor electorale a fost unul lipsit de continuitate pe alocuri, iar SIAS Alegeri a manifestat disfuncționalități sporadice. De asemenea, observatorii au raportat cazuri particulare de agitație electorală.

Suspiciunile privind oferirea de recompense și transportarea organizată a alegătorilor au caracterizat în special procesul electoral desfășurat în contextul participării la vot a cetățenilor din regiunea transnistreană. Secretul votului a fost afectat de incidența sporită a numărului de cazuri de fotografiere a opțiunii de vot a alegătorilor. Procesul de observare a cunoscut situații izolate de intimidare a observatorilor Promo-LEX de către unii funcționari electorali. Numărarea voturilor a fost, în general, rapidă și calmă.

Mai multe detalii despre incidentele înregistrate vedeți în prezentarea de mai jos.

Rezultatele numărării rapide a voturilor pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, realizată de către MO Promo-LEX în baza proceselor verbale colectate din 600 de secții de votare cuprinse în eșantion, confirmă rezultatele preliminare stabilite de CEC, încadrându-se în marja de eroare de +/-1.6%  a eșantionului.

deschide.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.