Președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, neagă informația prezentată de socialistul Igor Dodon precum că ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck Hogan, ar fi exercitat presiuni asupra membrilor organului electoral. Potrivit șefului CEC a declarat că discuția cu diplomatul american din 23 iunie a fost una sinceră și profesionistă.
Întrebat de unde Igor Dodon ar putea afla detalii din întrevederea conducerii Comisiei cu ambasadorul SUA, președintele CEC ne-a sugerat să-l întrebăm pe liderul PSRM.
Amintim că Igor Dodon, a avut astăzi o „întrevedere de lucru” cu ambasadorul SUA în R.Moldova, Dereck J. Hogan. În cadrul discuției, socialistul și-a „exprimat îngrijorarea în legătură cu imixtiunea factorilor externi în procesul electoral”. Mai exact, Dodon a divulgat presupuse detalii de la întrevederea lui Hogan cu membrii CEC din 23 iunie.
La această întâlnire, Dodon i-a înmânat ambasadorului și o scrisoare în care au fost expuse „acțiunile misiunii diplomatice americane”, care, în opinia socialiștilor, sunt „inacceptabile și nu corespund practicilor dreptului internațional”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.