Acasă Anticipate 2021 Peste 6.000 de polițiști asigură buna desfășurare a procesului electoral

Peste 6.000 de polițiști asigură buna desfășurare a procesului electoral

0

6.630 de angajați ai Poliției asigură buna desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, dintre aceștia peste 4.000 sunt responsabili de ordinea publică la secțiile de votare și în zonele adiacente acestora.

Potrivit șefului-adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Marin Maxian, o importanță deosebită este acordată secțiilor de votare unde vor vota alegătorii din regiunea transnistreană. Poliția face apel la cetățeni să nu se implice în acțiuni provocatoare, care ar putea duce la periclitarea procesului electoral.

„Poliția atestă grupuri de persoane care sunt prezente la secțiile de vot destinate cetățenilor din regiunea transnistreană, majoritatea din aceste persoane dispun de legitimații de observator, vreau să le reamintesc că rolul observatorului este de a monitoriza, nu să intervină în procesul electoral. Orice încercare de a periclita scrutinul electoral și de a atrage cetățenii în acțiuni ilegale va fi curmată de poliție”, a declarat Marin Maxian.

Noaptea trecută, poliția a monitorizat procesul de asigurare a secțiilor de vot cu buletine.

„Pe parcursul nopții, poliția a asigurat ordinea publică în toate birourile electorale și a asigurat integritatea buletinelor de vot și a documentației electorale. La ora 07:00, și-au început activitatea toate secțiile de vot, fără a fi semnalate încălcări din partea președinților birourilor electorale. La Dondușeni, nu s-au ajuns 100 de buletine de vot, la o secție de vot. La o altă secție de vot, tot din Dondușeni, nu s-au ajuns alte 21 de buletine de vot. Și la o secție din Ialoveni nu s-au ajuns 51 de buletine de vot”, a notat Marin Maxian.

Nici campania electorală nu a trecut fără incidente. Poliția a înregistrat mai multe încălcări ale legislației electorale, pentru care sunt aplicate amenzi. 

„În perioada preelectorală și electorală, au fost înregistrate 135 de încălcări, dintre care 37 vizează încălcări ale legislației privind afișajul electoral, 10 cazuri de agitație electorală, 26 de încălcări ale legislației cu privire la întruniri. Mai exact, nu au fost respectate deciziile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică”, a precizat șeful-adjunct al Inspectoratului General al Poliției.

În Republica Moldova, astăzi, 11 iulie, au loc alegeri parlamentare anticipate. La urne sunt așteptați peste 3 milioane de votanți. Secțiile de votare vor fi deschise de la ora 07.00 până la 21.00. Inspectoratul General al Poliției atrage atenția cetățenilor și concurenților electorali că acțiunile de agitație electorală sunt interzise până la închiderea secțiilor de votare.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.