O persoană decedată, găsită în stare avansată de putrefacție în capitală

Redacția SafeNews

Un tânăr de 27 de ani a fost găsit strangulat ieri, 9 septembrie, pe strada Mesager din sectorul Buiucani al Capitalei. Corpul acestuia se afla în stare de putrefacție.

Potrivit Poliției, la fața locului au intervenit oamenii legii, care au depistat corpul neînsuflețit al bărbatului și au stabilit ulterior identitatea acestuia.

„La fața locului, oamenii legii au depistat corpul neînsuflețit al unui bărbat, aflat în stare de putrefacție, ulterior stabilind că acesta aparține unui tânăr de 27 de ani. Cadavrul a fost examinat de medicul legist, iar, preliminar, pe suprafața corpului nu au fost depistate leziuni corporale vizibile”, a declarat ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Cristina Talpă.

PUBLICITATE

Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs decesul, precum și cauza exactă a morții.