Acasă Extern Lukașenko: Nimeni nu are nevoie nici de dolar, nici de euro

Lukașenko: Nimeni nu are nevoie nici de dolar, nici de euro

0

Interesul multor țări din lume pentru euro și dolar scade treptat, a spus președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, pentru jurnaliști la Minsk.

O înregistrare video a conversației a fost publicată de un canalul de telegrame, apropiat de serviciul de presă al șefului statului, scrie la presa rusă.

„Pentru noi, ca și pentru restul lumii, și euro și dolarul sunt același lucru. Așa a fost, înainte de sancțiuni. Acum, nici dolarul, nici euro nu mai sunt de folos nimănui. Și aceasta nu numai în Belarus și în Rusia, dar și în alte țări”, a spus el.

O astfel de tendință, potrivit președintelui belarus, a început să se dezvolte „mai ales după ce s-a vorbit despre furtul rezervelor și activelor, pe care rușii le păstrau în Occident.

„Am vorbit cu mai mulți lideri. Ei spun: „Dacă e așa cu o putere nucleară, ce se va întâmpla cu noi?”””, a adăugat Lukașenko.

La 24 aprilie, președintele american Joe Biden a promulgat o lege care prevede confiscarea activelor rusești înghețate în SUA pentru finanțarea ulterioară a ajutorului acordat Ucrainei. În același timp, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller, a declarat cu o zi înainte că Washingtonul nu are nimic de anunțat pe tema confiscării activelor rusești, în ciuda adoptării documentului.

Cu o zi mai devreme, la 8 mai, ambasadorii UE au căzut de acord, în principiu, să folosească profiturile excepționale din activele rusești înghețate în UE pentru a sprijini Ucraina. 

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a susținut această decizie.

Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitriy Peskov, a avertizat că Moscova va lua măsuri de retorsiune dacă activele sale înghețate vor fi confiscate în favoarea Ucrainei, inclusiv apelând la instanțe.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.