Liderul grupului Pro Moldova, deputatul Andrian Candu, a depus o sesizare la Curtea Constituțională, prin care contestă decizia de anulare a așa-numitei legi a miliardului

Redacția SafeNews

Liderul grupului Pro Moldova, deputatul Andrian Candu, a depus o sesizare la Curtea Constituțională, prin care contestă decizia de anulare a așa-numitei legi a miliardului. El a argumentat că această decizie a majorității parlamentare ar afecta stabilitatea economică a statului, generează un șir de ingerințe în drepturile garantate de Constituție, desconsideră principii precum separarea și colaborarea puterilor statului.

Într-un comunicat de presă al formațiunii, se mai subliniază că anularea angajamentului asumat de stat și a efectelor acestuia compromit grav relațiile cu FMI și perspectivele viitoare de finanțare a Republicii Moldova.

Decizia de anulare a legii miliardului va avea efect invers celui anunțat, deoarece afectează puternic potențialul de dezvoltare a economiei naționale, poate genera instabilitate și incertitudine pentru agenții economici interni și investitorii străini.

PUBLICITATE

Totodată, deputatul Pro Moldova susține că legea a intervenit în activitatea unei autorități publice independente, cu referire la Banca Națională a Moldovei.

Amintim că deputații PSRM și cei din Pentru Moldova, din care fac parte deputații care au plecat din Pro Moldova și deputații Partidului Politic Șor, au aprobat, în cadrul ședinței plenare de miercuri, 16 decembrie, Proiectul de lege pentru abrogarea Legii din 2016 privind emisiunea obligațiunilor de plată derivate din garanțiile de stat din 17 noiembrie 2014 și din 1 aprilie 2015.

Pentru anularea „legii miliardului” au votat 56 de deputați, PSRM – Șor și cei care au părăsit Pro Moldova.