Acasă Extern Joe Biden i-a dat de înțeles lui Boris Johnson că șansele pentru...

Joe Biden i-a dat de înțeles lui Boris Johnson că șansele pentru un acord comercial SUA-UK post-Brexit sunt mici

0

Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, s-a întâlnit pentru prima oară cu Joe Biden la Casa Albă, la invitația președintelui american, într-o încercare de a obține mult doritul și așteptatul acord comercial SUA-UK post-Brexit, însă conform informațiilor din presa americană și britanică, Biden a sugerat că șansele de a semna un astfel de acord sunt reduse. În această situație, guvernul de la Londra ar lua în calcul intrarea într-un acord comercial nord-american existent, scrie BBC.

Joe Biden a sugerat că șansele unui acord comercial bilateral între cele două țări sunt mici. Downing Street a precizat, însă, că prioritatea sa este încă obținerea unui acord doar cu SUA.

Conform BBC, însă, miniștrii britanici ar lua în considerare inclusiv alăturarea la un pact comercial nord-american pre-existent în cazul în care SUA continuă să considere că un pact bilateral nu reprezintă o prioritate.

Anterior, nici Boris Johnson nu s-a arătat încrezător în șansele semnării unui acord comercial cu administrația Biden înainte de următoarele alegeri prezidențiale din SUA – „Americanii negociază dur”, spunea premierul britanic.

Biden le-a spus reporterilor veniți la Casa Albă că va discuta „un pic” despre comerț cu Johnson.

În perioada referendumului pentru Brexit, campania pro-ieșire din UE a avut ca punct central un eventual acord comercial cu SUA, susținerea fiind că Regatul non-UE va putea să negocieze cu ușurință acorduri comerciale mai avantajoase pentru el decât cele negociate de Comisia Europeană.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.