Acasă Investigații INVESTIGAȚIE // Unii demnitari s-au izolat anul trecut la vilele de la...

INVESTIGAȚIE // Unii demnitari s-au izolat anul trecut la vilele de la Holercani de frica virusului. Nota de plată – 2 milioane de lei

0

În anul 2020, mai multe ministere și agenții guvernamentale au alocat peste două milioane de lei pentru închirierea unor vile din cadrul complexului gestionat de Instituția Publică „Pensiunea din Holercani”. Vilele, aflate într-o zonă pitorească, pe malul râului Nistru, sunt destinate relaxării demnitarilor. În total 11 instituții de stat au închiriat pe parcursul anului 2020 căsuțe de odihnă la Holercani, achitând, împreună, 2,04 milioane de lei. Pe lângă prețul chiriei, unele instituții au achitat, separat, și utilitățile. Mai multe vile au fost folosite exclusiv de către conducătorii instituțiilor și de familiile acestora, fapt ce a dus, într-un caz, la demararea unei anchete interne și la sesizarea Procuraturii, scrie Moldova Curată.

În vara anului 2020, când starea de urgență abia se încheiase, Serviciul Protecție și Pază de Stat (SPPS), instituție care asigură protecția demnitarilor din R. Moldova, a încheiat un contract de locațiune a vilei nr. 11/2 din complexul de la Holercani. Conform contractului pentru vila de 204 m.p. SPPS a plătit 20 709 lei lunar timp de patru luni. În total – 82 838 lei. În contract apar mai multe neconcordanțe. Acesta datează cu 1 iulie 2020, însă în textul contractului se spune că „termenul de locațiune se stabilește de la 1 iunie 2020 până la 31 octombrie 2020”. În anexă se spune, de asemenea, că acesta ar fi din 1 iunie, nu 1 iulie. Reprezentanții IP Holercani ne-au comunicat că vila a fost închiriată de SPPS în perioada 1 iulie – 31 octombrie, iar plățile pentru utilități pentru cele patru luni au constituit 9 718 lei.

Potrivit SPPS, vila de pe malul Nistrului a fost folosită exclusiv de către familia fostului director al instituției – Iaroslav Martin. După revocarea din funcție a lui Martin, noua conduceri meme a SPPS a inițiat o anchetă de serviciu în cadrul căreia angajații SPPS care asigură paza complexului „Pensiunea din Holercani” au confirmat că în vila nr. 11/2 a locuit doar Iaroslav Martin și membrii familiei sale, nu și alți angajați. „Pentru a se deplasa zilnic pe ruta Chișinău-Pensiunea Holercani, Iaroslav Martin utiliza un autoturism de serviciu. Mai mult ca atât, acesta a pus la dispoziția soției și a fiicei sale câte un autoturism și utilizau combustibil procurat de SPPS. În week-enduri familia Martin organiza petreceri și partide de pescuit cu rude, prieteni și cumetri”, ne-a scris o sursă din interiorul SPPS. Aceste detalii aflate de noi vin după ce SPPS a emis și câteva comunicate de presă în care anunța că a inițiat anchete sau că a sesizat organele de drept în privința „închirierii unui spaţiu locativ în scop personal, a utilizării mașinilor de serviciu în scop personal, dar și în privința „însuşirii combustibilului alocat instituției în interes de serviciu și a altor bunuri procurate din bugetul Serviciului”.

SPPS a admis că vila de la Holercani a fost utilizată în scopuri personale de către fostul director, fără a oferi detalii.

Iaroslav Martin, care a deținut funcția de director al SPPS până la 30 decembrie 2020, a evitat să spună direct care a fost necesitatea locațiunii și cine a folosit vila. „La întrebare eu vă răspund foarte simplu – apelați Vă rog la procuratura municipală, ei au apelare din partea SPPS pentru cazul respectiv. Ei au primit răspunsul de la procuratură cu toate detaliile. Eu acolo am dat informația detaliată: pentru ce a fost folosită, cu ce scopuri, cine a folosit și așa mai departe. Adică acolo sunt informații pe deplin. Și mai mult decât atât, eu vreau să Vă spun că SPPS deja a primit răspunsul procuraturii și nu este nicio încălcare la încheierea contractului. Ei au vrut să fie deschis dosar penal, dar temei pentru a deschide dosar penal nu este, de atâta că totul s-a procedat conform legii”, a spus Iaroslav Martin.

Continuarea o găsiți pe Moldova Curată.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.