Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, afirmă că învățământul din Republica Moldova este aproape de cerințele Uniunii Europene din punct de vedere legislativ, însă mai are de recuperat la capitolul calitate, în special în ceea ce privește competențele elevilor.
Potrivit ministrului, raportul de extindere al Uniunii Europene a apreciat progresele realizate de Republica Moldova în domeniul educației și cercetării, în special pe capitolele 25 și 26, care vizează știința, cercetarea și educația, scrie moldpres.md.
„Ne-am bucurat să vedem decizia Comisiei Europene, care a apreciat înalt eforturile făcute pe dimensiunea educației și cercetării în ultimul an”, a declarat Dan Perciun, menționând că evaluarea oferă încredere autorităților că, în anul 2026, procesul de aliniere la cerințele europene poate avansa și mai mult.
Ministrul a subliniat că, din punct de vedere normativ, Republica Moldova se află deja foarte aproape de standardele europene, întrucât Uniunea Europeană nu dispune de un cadru legislativ foarte rigid în domeniul educației.
„Din perspectiva arhitecturii sistemului și a legislației, suntem deja aproape de cerințele impuse de UE”, a explicat oficialul.
Totuși, Dan Perciun a atras atenția că standardele europene nu înseamnă doar legislație, ci și rezultate concrete. În acest context, el a recunoscut că sistemul educațional din Republica Moldova se confruntă în continuare cu dificultăți majore, reflectate inclusiv în rezultatele evaluărilor internaționale PISA.
„Este o provocare faptul că rezultatele la lectură, matematică și știință trebuie îmbunătățite. Nu atingem încă nivelul de competență pe care ni l-am dori. Este prea mult ca jumătate dintre tinerii de 15 ani să nu dețină aceste competențe”, a spus ministrul.
Dan Perciun a precizat că, în perioada următoare, autoritățile vor pune accent nu doar pe conformitatea instituțională și legislativă cu UE, ci și pe creșterea calității studiilor, astfel încât elevii din Republica Moldova să se apropie de nivelul de competență al celor din statele membre ale Uniunii Europene.
„Obiectivul nostru este ca nu doar sistemul, ci și rezultatele educaționale să corespundă standardelor europene”, a concluzionat ministrul Educației și Cercetării.


