Acasă Sport Gesturile simple care îi pot trimite pe fanii Cupei Mondiale 2022 din...

Gesturile simple care îi pot trimite pe fanii Cupei Mondiale 2022 din Qatar după gratii

0

Mai sunt doar câteva zile până la începerea Cupei Mondiale. Suporterii care vor să îşi susţină echipele în Qatar, trebuie să ştie care sunt regulile ţării gazdă şi ce îi aşteaptă dacă le încalcă. Fanii nu au voie să aducă băuturi alcoolice sau carne de porc. Nici materialele pentru adulţi sau jucăriile sexuale nu sunt permise, transmite SafeNews.md cu referire la unimedia.info.

Prima Cupă Mondială organizată în Orientul Mijlociu vine cu reguli stricte pentru suporteri.

Nimeni nu are voie să înjure, să facă gesturi obscene, dar nici să-şi sărute iubita sau iubitul pe stadion. Băuturile alcoolice pot fi consumate doar în spaţii special amenajate. Cine face excese va fi reţinut până când efectele alcoolului trec. Despre preparate din carne de porc nici nu poate fi vorba.

Mariam bint Ali bin Nasser Al Misnad, ministrul Dezvoltării: „Vreau să accentuez faptul că suntem o ţară arabă, musulmană şi că unele dintre cele mai importante calităţi ale noastre sunt generozitatea, ospitalitatea şi modul în care îi facem pe oaspeţi să se simtă bine veniţi”. 

Deşi sunt peste 30 de grade, bărbaţii nu pot intra la mall sau în alte clădiri publice în pantaloni scurţi, iar femeile trebuie să aibă umerii şi picioarele acoperite.

„Îi aşteptăm pe toţi cu drag, dar suntem o ţară care ţine la valorile ei şi la cultura ei”, a mai adăugat Mariam bint Ali bin Nasser Al Misnad, ministrul Dezvoltării.

Nici fotografiatul sau filmatul nu sunt permise în orice loc. Iar cei care nu respectă aceste reguli riscă să fie deportaţi sau trimişi la închisoare.

Jabr Hamoud , purtător de cuvânt poliţie, la fel a menționat că „toată lumea este bine venită în Qatar. Ce ne dorim, este să arate respect faţă de cultura şi tradiţiile noastre”.

Nu numai regulile stricte sunt controversate. De la condiţiile în care au muncit cei care au construit stadioanele, până la suporterii cumpăraţi, Qatar-ul se confruntă cu nenumărate critici. Dua Lipa şi Rod Stewart au refuzat să cânte la ceremonia de deschidere. La polul opus, David Beckham a acceptat să fie imaginea Campionatului Mondial pentru suma de 227 de milioane de dolari. 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.