După aproape doi ani de audieri și dezbateri în instanță, fostul primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, acuzat că ar fi provocat un accident mortal și ar fi părăsit locul tragediei, își va afla sentința pe 27 februarie.
La ședința de luni, judecătorii au încheiat pledoariile, punând astfel punct dezbaterilor în proces.
Informația a fost confirmată pentru IPN de Emil Gaitur, purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
PUBLICITATE

