Acasă Justiţie Va mai fi Stoianoglo procuror general? Cum răspunde ministrului Justiției

Va mai fi Stoianoglo procuror general? Cum răspunde ministrului Justiției

0

Există șanse minime ca Alexandr Stoianoglo să mai fie procuror general, după ce a fost suspendat din funcție, întrucât acesta ar avea planuri politice. De acestă părere este ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, declarații făcute în cadrul unei emisiuni televizate.

„Nu, nu cred. Dar eu cred că nici domnul Stoianoglo nu are astfel de planuri. Eu din câte știu, el are planuri politice, își face partid, devine lider. (…) La noi este pentru prima dată? A fost Plahotniuc care a făcut politică, este Șor care încă face politică, din păcate. 
În ultima perioadă, cel puțin în ultima lună, Stoianoglo era mai mult politician decât procuror, el ieșea zilnic cu briefinguri, spunea minciuni mai ceva ca politicienii de genul lui Dodon, dar dincolo de asta, evident că o persoană în raport cu care există atât de multe suspiciuni nu ar avea ce să caute în politică dacă instituțiile statului și-ar face treaba”, a declarat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.

Precizăm că procurorul general, suspendat, Alexandr Stoianoglo a fost reținut marți, 5 octombrie, pentru o perioadă de 72 de ore într-o cauză penală pornită pe 4 capete de acuzare: abuz în serviciu, depăşirea atribuţiilor de serviciu, corupere pasivă şi oferirea de declaraţii false în faţa organelor competente.

Ulterior, membrii CSP l-au selectat și înaintat pe procurorul Dumitru Robu în funcția de procuror general interimar, iar la scurt timp, un ordin în acest sens a fost semnat de către președinta Maia Sandu.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.