Vasile Tarlev, fost prim-ministru al Republicii Moldova, a anunțat că va candida independent la alegerile prezidențiale din toamna acestui an.
„Mă simt responsabil și obligat de a accepta provocarea de a învinge nedreptățile și sunt sigur că împreună vom reuși”, a menționat ex-premierul în cadrul unei conferințe de presă.
„În aceste timpuri grele, pentru Patria noastră Moldova, la rugămintea și îndemnul multor compatrioți, am decis să accept invitația de a participa mai activ în viața politică și economică a țării noastre.
Dragi compatrioți ai Moldovei, cu profund respect față de dumneavoastră, de istoria neamului, a valorilor și tezaurului nostru cultural, etnic și spiritual, ca un patriot creștin și iubitor de țară, vreau să vă aduc la cunoștință intenția mea de a participa în calitate de candidat independent în viitoarele alegeri ale președintelui Republicii Moldova, așa cum prevăd Constituția țării și principiile democratice într-o societate sănătoasă, în care concurența politică este cheia succesului comun”, a declarat Vasile Tarlev.

