Fost vicepreședinte local al Partidului „Șor”, condamnat la patru ani și jumătate de închisoare

Redacția SafeNews

Vicepreședintele oficiului teritorial Anenii Noi al fostului Partid Politic „Șor” a fost condamnat la patru ani și șase luni de închisoare pentru complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului din partea unui grup criminal. Pedepasa va fi executată într-un penitenciar de tip semiînchis.

În plus, inculpatul nu va putea ocupa funcții sau desfășura activități de administrare și gestionare financiară în cadrul partidelor politice timp de patru ani.

Magistrații au menținut arestul preventiv dispus anterior, la 3 iulie 2025, și au păstrat dosarul de căutare a inculpatului. Procuratura anticorupție a dispus, de asemenea, confiscarea în folosul statului a peste 2,9 milioane de lei, sumă utilizată la comiterea infracțiunii.

PUBLICITATE

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile, autoritățile urmând să decidă dacă vor contesta decizia.