Persoanele fără loc de muncă din Republica Moldova pot primi sprijin financiar de la stat pentru a-și deschide propria afacere. Programul este gestionat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și are scopul de a facilita integrarea pe piața muncii prin activități antreprenoriale.
Pot aplica cetățenii care au statut oficial de șomer și sunt înregistrați la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă. Sprijinul acoperă până la 80% din costurile necesare pentru lansarea unei afaceri, dar nu poate depăși echivalentul a 20 de salarii medii lunare pe economie.
Fondurile pot fi folosite pentru înregistrarea companiei, procurarea de echipamente, utilaje, tehnică de calcul, mijloace de transport pentru activitate, precum și pentru amenajarea spațiului de lucru.
Directoarea ANOFM, Raisa Dogaru, a precizat că programul este destinat persoanelor care își creează propriul loc de muncă prin lansarea unei afaceri.
Pentru acest an, bugetul alocat programului este de 9,45 milioane de lei. Dosarele pot fi depuse la oficiile teritoriale sau online, iar finanțarea va fi acordată până la epuizarea fondurilor disponibile.

