Acasă Sport E o legendă în wrestling și la Hollywood, acum vrea la Casa...

E o legendă în wrestling și la Hollywood, acum vrea la Casa Albă! Dwayne ”The Rock” Johnson: ”Nu s-au gândit la o namilă tatuată!”

0

Este considerat unul din cei mai mari sportivi din wrestling unde și-a câștigat renumele de ”The Rock”, a cucerit apoi Hollywood-ul, iar acum ar putea ajunge la Casa Albă.

Dwayne „The Rock” Johnson a recunoscut recent că nu exclude o candidatură la postul de președinte al Statelor Unite ale Americii, chiar dacă profilul lui nu e chiar cel mai potrivit cu fișa acestei funcții.

”Nu cred că Părinții Fondatori și-au imaginat vreodată ca un zdrahon de 2 metri, ras pe cap și plin de tatuaje, pe jumătate negru, pe jumătate samoan, care bea tequila, conduce camionete și are un rucsac în spate, să intre în clubul lor select.

Dar dacă se va întâmpla, voi fi onorat să fiu în slujba acestui popor”, a declarat Dwayne Johnson într-un interviu din presa americană.  

Dwayne Johnson stă foarte bine în sondajele de opinie

Vedeta în vârstă de 49 de ani este extrem de popular și a cochetat de multă vreme cu politica, la început alături de Partidul Republican, iar în 2020 sprijinindu-l pe actualul președinte democrat, Joe Biden. 

El a dezvăluit că a efectuat sondaje de opinie în privința șanselor sale și ar avea o cotă mare, peste 45% din voturi în acest moment. În 2017, anunțase că se studiază varianta de a candida la poziția de șef al statului. 

”Eu recunosc că nu mă pricep prea mult la politică. Dar îmi pasă enorm de această țară. Îmi pasă enorm de orice cetățean care suferă. 

Nu-mi fac iluzii, am calități de lider, dar asta nu înseamnă că aș fi un candidat ideal. Dar sunt cifre încurajatoare dacă aș candida în 2024 sau 2028”, a mai spus fostul campion de wrestling și unul din cei mai bine plătiți actori de la Hollywood. 

Dwayne Johnson nu ar fi singurul sportiv cu succes în politică – boxerul filipinez Manny Pacquaio și fostul Balon de Aur, George Weah, dar și culturistul Arnold Scwarzenegger au ales și ei această carieră.  

George Weah a ajuns președintele Liberiei.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.