Dublă victorie pentru Moldova la două campionate de tenis

Redacția SafeNews

Echipa națională masculină, dar și feminină de tenis, au fost angrenate în lupta pentru puncte la Davis Cup și Billie Jean King Cup. Ambele echipe au reușit victorii cu 3-0 împotriva adversarilor: Azerbaijan la masculin și Luxemburg la feminin.

Ilya Șnițari a început perfect ziua, victoria sa cu 2-0 la seturi a dat încredere echipei. Acesta a cedat un singur ghem, învingând cu 6-0, 6-1. Un meci mai complicat a avut Andrei Gorban, jucătorul trecut deja de 40 de ani, a reușit victoria în trei seturi, scrie Agora.md.

Primul set a fost câștigat de adversarul său, Haktan Garayev. În următoarele două seturi, Gorban nu a avut deloc probleme, înregistrând un scor de 6-2 și 6-0.

PUBLICITATE

Meciul de dublu a durat doar un set, echipa azerilor s-a retras după primul set. Perechea Cazac/Ciumac avea 7-6, 2-1 în momentul când meciul a fost oprit. Pentru baieți, urmează ultimul meci al grupei, cu Cipru.

În Billie Jean King Cupe, moldovencele au ieșit victorioase din duelul cu Luxemburg. Arina Gamretkaia a reușit să aducă primul punct pentru naționala noastră. Aceasta a reușit o victorie în 3 seturi: 6-4, 4-6, 6-1.