Acasă Politic Dodon: Un alt Guvern poate fi doar cu participarea PSRM și cu...

Dodon: Un alt Guvern poate fi doar cu participarea PSRM și cu acceptul președintelui țării

0

Igor Dodon atrage atenția că fără acceptul șefului statului nu poate fi numit un alt Guvern. Potrivit lui, chiar dacă s-ar recurge la înlăturarea președintelui din funcție pentru semnarea decretului de numire a unui nou cabinet de miniștri, acest drept i-ar reveni președintei Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

Potrivit șefului statului, chiar dacă majoritatea parlamentară ar rămâne fără cele 51 de voturi în Parlament, Guvernul Chicu nu-și va da demisia și se va merge așa până la alegerile prezidențiale. Dodon admite și scenariul conform căruia opoziția ar obține 51-52 de mandate și ar da jos executivul.

Dar nu reușesc că numească un alt Guvern pentru că un alt candidat la funcția de prim-ministru este înaintat de președintele țării. Eu pot să-l înaintez pe Chicu încă de 2-3 ori și nimeni n-o să poată să mă impună să semnez alt candidat la funcția de prim-ministru”, a declarat Dodon la emisiunea „Moldova în direct” de la postul public de televiziune, citat de TV8.

El a menționat că dacă opoziția ar numi un Guvern, aceasta ar fi „dezastru pentru țară”, dar ar fi „varianta ideală” din punct de vedere politic pentru Partidul Socialiștilor și pentru Igor Dodon.

Eu cred că, teoretic, un alt Guvern, în caz dacă ajungem la scenariul trei, poate fi, dar poate fi doar cu participarea PSRM și cu acceptul președintelui țării”, a notat Igor Dodon.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.