Acasă Politic Rosian Vasiloi a plecat la Kiev: Cu cine s-a întâlnit în capitala...

Rosian Vasiloi a plecat la Kiev: Cu cine s-a întâlnit în capitala Ucrainei

122
0
ads

Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi se află într-o vizită de lucru oficială la Kiev, acolo unde s-a văzut cu directorul general al Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migraţie, Michael Spindelegger.

În cadrul întrevederii, părțile au discutat despre stadiul și perspectivele dialogului bilateral în domeniul gestionării frontierelor, anunță reprezentanții de la IGPF.

„De asemenea, a avut loc un schimb de opinii și propuneri privind acțiunile agendei comune. În cadrul discuțiilor, șeful IGPF a exprimat sincere mulțumiri pentru parteneriatul de încredere și de lungă durată, care aduce un aport incontestabil instituției în consolidarea celor mai importante domenii, și anume în gestionarea eficientă a frontierei de stat.  La rândul său, domnul Spindelegger a mulțumit pentru cooperarea eficientă și, totodată, a exprimat aprecieri Poliției de Frontieră privind rezultatele și progresele obținute pe palierul managementului integrat al frontierei de stat”, se arată în comunicat.

În finalul ședinței, interlocutorii au validat unanim propunerea de a continua pe aceiași notă colaborarea bilaterală și au convenit asupra unei vizite a reprezentanților ICMPD în cadrul IGPF cu scopul identificării noilor direcții de parteneriat și asistență pe domeniile de interes comun.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here