Comisia de evaluare a procurorilor a finalizat evaluarea Tatianei Gulea, candidată la funcția de membră a Colegiului pentru selecția și evaluarea procurorilor din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).
Potrivit rezultatului evaluării, Tatiana Gulea a fost promovată la funcția de membru al Colegiului pentru selecția și evaluarea procurorilor .
„Comisia a decis în unanimitate că Tatiana Gulea corespunde criteriilor de integritate etică și financiară prevăzute de Legea nr. 26/2022, promovând astfel evaluarea”, scrie Comisia de evaluare a procurorilor.
PUBLICITATE
Decizia a fost transmisă candidatei și CSP-ului.
În cazul în care candidata nu se opune publicării, Comisia va publica decizia pe pagina sa web.


