Reprezentanții Comisiei Electorale Centrale (CEC) anunţă că se întrunesc în ședință extraordinară miercuri, 2 iunie, pentru a examina demersul de înregistrare a candidaților la funcția de deputat din partea Partidului Politic „Partidul Unității Naționale”.
Membrii CEC urmează să examineze și demersul de înregistrate a simbolului electoral al „Partidului Unității Naționale” și să confirme persoana responsabilă de finanțe.
Tot miercuri, în cadrul ședinței, urmează să fie modificat Regulamentul privind funcționarea sistemului de înregistrare video în secțiile de votare, aprobat prin hotărârea CEC din februarie 2019.
Totodată, va fi examinat subiectul privind degrevarea de atribuțiile de la locul de muncă permanent a unui membru al Consiliului electoral al circumscripție municipale Bălți nr. 2.
Pe ordinea de zi sunt și trei subiecte privind atribuirea mandatelor de consilier în Consiliul comunal Leușeni, raionul Hâncești și în Consiliul comunal Răzeni, raionul Ialoveni, în Consiliul comunal Sinești, raionul Ungheni.
Ședința extraordinară a CEC este programată pentru ora 15:00.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.